LÍMITĂ, limite, s. f. 1. Punct extrem, margine (a unei suprafețe, a unui obiect etc.). ♦ Tonul cel mai înalt sau cel mai profund pe care îl poate emite o voce sau un instrument. ♦ (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 2. (În sintagma) Limită teritorială = linie care delimitează teritoriul unui stat, al unei provincii, al unei regiuni etc.; graniță, hotar. Limită silabică = locul unde se termină o silabă și începe alta în fluxul vorbirii. 3. Fig. Punct până la care pot ajunge posibilitățile, facultățile, mijloacele etc. cuiva. ◊ Limită de vârstă = vârsta până la care cineva poate ocupa în mod legal o funcție publică. – Din fr. limite, lat. limes, -itis.LÍMITĂ s.f. 1. Ceea ce mărginește ceva; hotar; margine. ♦ Cel mai înalt sau cel mai profund ton pe care-l poate emite o voce sau un instrument. 2. (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 3. (Fig.) Punct până la care pot ajunge posibilitățile cuiva. [ fr., it. limite, cf. lat. limes – margine].LÍMITĂ s. f. 1. valoare extremă (maximă sau minimă) a unei mărimi. ◊ ceea ce mărginește ceva; hotar; margine. ♦ la ~ = în caz extrem. ◊ cel mai înalt sau cel mai profund ton pe care-l poate emite o voce, un instrument. 2. (mat.) valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 3. (fig.) punct până la care pot ajunge posibilitățile cuiva. ( fr. limite, lat. limes, -itis)LÍMITĂ s. 1. v. extremitate. 2. limită teritorială v. frontieră. 3. v. extremitate. 4. v. margine. 5. v. cuprins. 6. graniță, hotar, margine, (înv.) termen. (Se păstrează între ~ rezonabile.) 7. v. restricție. 8. v. prag. 9. margine, măsură. (Orice lucru are o ~.)
límită s. f., pl. límiteLIMITÁ, limitez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) fixa între anumite limite sau granițe; a (se) mărgini, a (se) restrânge, a (se) îngrădi. – Din fr. limiter, lat. limitare.A LIMITÁ ~éz tranz. A readuce la anumite limite; a restrânge; a delimita. ~ puterea cuiva. ~ un buget. /fr. limiter, lat. limitareA SE LIMITÁ mă ~éz intranz. A-și impune anumite limite; a se mărgini. /fr. limiter, lat. limitareLÍMITĂ ~e f. 1) Punct ce marchează sfârșitul unei întinderi sau suprafețe. ◊ ~ teritorială linie de demarcație care desparte diferite țări; hotar; graniță; frontieră. 2) Ton al unei voci sau al unui instrument, caracterizat prin înălțime sau profunzime extremă. 3) Punct extrem al unei acțiuni; linie de sus a unei evoluții. ◊ ~ de vârstă vârstă după care o persoană nu mai poate exercita o anumită funcție publică. 3) mat. Valoarea fixă spre care tind valorile unei mărimi variabile. 4) fig. Punct final pe care îl pot atinge posibilitățile, mijloacele sau capacitățile unei persoane. /fr. limite, lat. limes, ~itisLIMITÁ vb. I. tr., refl. A (se) mărgini, a (se) fixa între anumite limite, a (se) restrânge. [ fr. limiter, it., lat. limitare].LIMITÁ vb. tr., refl. 1. a (se) mărgini, a (se) fixa între anumite limite, a (se) restrânge. 2. a menține nivelul unui semnal electric în limite prestabilite. ( fr. limiter, lat. limitare)LIMITÁ vb. 1. v. delimita. 2. v. mărgini. 3. v. localiza. 4. v. restrânge. 5. v. restrânge. 6. v. reduce. 7. a mărgini, a restrânge, (fig.) a îngrădi. (A ~ drepturile cuiva.)limitá vb., ind. prez. 1 sg. limitéz, 3 sg. și pl. limiteázăsituáție-límită s. f. (sil. -tu-a-ți-e), art. situáția-límită (sil. -ți-a)