LEGITIMÁRE, legitimări, s. f. Acțiunea de a (se) legitima și rezultatul ei. – V. legitima.LEGITIMÁRE s.f. Acțiunea, faptul de a (se) legitima. ♦ (Spec.) Recunoaștere a unui copil. [ legitima].LEGITIMÁRE s. v. îndreptățire, justificare, motivare, motivație, rațiune, temei.legitimáre s. f., g.-d. art. legitimării; pl. legitimăriLEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer.A LEGITIMÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A identifica pe bază de acte oficiale. 2) fig. (acțiuni, opinii etc.) A demonstra ca fiind legitim, just; a justifica; a îndreptăți; a motiva. /fr. légitimer
LEGITIMÁ vb. I. 1. tr., refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. tr. (Fig.) A justifica, a motiva, a îndreptăți. 3. tr. A recunoaște unui copil născut înainte de căsătorie drepturile unui copil legitim. [ fr. légitimer].LEGITIMÁ vb. I. tr., refl. a(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. II. tr. 1. (fig.) a justifica, a îndreptăți. 2. a recunoaște unui copil născut înainte de căsătorie drepturile unui copil legitim. ( fr. légitimer)LEGITIMÁ vb. v. îndreptăți, justifica, motiva.legitimá vb., ind. prez. 1 sg. legitiméz, 3 sg. și pl. legitimeáză