LĂUT

LĂÚT s. n. (Pop.) Acțiunea de a (se) la3; spălat (pe cap); lăutoare. – V. la3.LĂÚT adj. v. spălat.LĂÚT s. v. spălare, spălat.lăút s. n.LA1 prep. A. I. (Introduce complemente circumstanțiale de loc sau atribute care arată locul) 1. (Complementul indică direcția sau ținta unei mișcări, a unei acțiuni) S-a dus la el. 2. (Complementul indică limita în spațiu) Apa i-a ajuns la umeri. 3. (Complementul indică distanța) Cade la doi metri de casă. 4. (Complementul indică locul, poziția unde are loc o acțiune, o stare) Locuiește la munte. ♦ (Atributul indică poziția) Han la drumul mare. II. (Introduce un complement circumstantial de timp) 1. (Complementul indică perioada, momentul, ocazia în prezent, tercut sau viitor) Plecăm la începutul primăverii. ◊ Expr. La mulți ani ! = (ca urare făcută cuiva, de obicei cu prilejul aniversării zilei de naștere) îți doresc să trăiești încă mulți ani ! 2. (Complementul indică periodicitatea) Festivalul are loc o dată la doi ani. III. (Introduce un complement circumstanțial de scop) S-a dus la vânătoare. ◊ Loc. adv. (Pop. și fam.) La ce ? = în ce scop ? ce rost are ? IV. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Tresărea la orice zgomot. V. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Caii aleargă la galop. ◊ Expr. La preț (sau la prețul) de… = cu prețul, contra prețului; în schimbul prețului… ♦ (Complementul indică măsura) Mătasea se vinde la metru. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cântă la pian. VII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) Este rău la suflet. VIII. (Introduce un complement indirect) Nu răspunzi la întrebări. IX. 1. (Cu valoare de num. nehot., exprimă o cantitate mare) Bea la apă. 2. (Adverbial) Cam, aproximativ, circa. Erau la 30 de oameni. B. (În prepoziții compuse) I. De la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc care indică punctul de plecare al unei acțiuni în spațiu) Coboară de la munte. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp care indică punctul de plecare al unei acțiuni în timp) Doarme de la prânz. ◊ Loc. adv. De la o vreme = începând cu un moment dat, după un timp, într-un târziu. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod; în loc. adj.) De la sine = fără ajutorul sau intervenția nimanui. 4. (Introduce un complement indirect) De la cine ai primit scrisoarea ? 5. (Introduce un atribut care indică locul existenței, proveniența sau apartenența) Flori de la munte. Degetele de la mână. 6. (Introduce un atribut care indică timpul) Ședința de la ora 12. II. Pe la. (Dă o nuanță de aproximație) 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Vino pe la noi. 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Pleacă pe la amiază. III. Până la. 1. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Așteaptă până la vară. 2. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Îl conduce până la ușă. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod) Îi chinuiește până la exasperare. ◊ Expr. Până la unul = absolut toți. – Lat. illac.LA2 s. m. invar. Treapta a șasea din gama do major; sunetul și nota corespunzătoare. – Din it. la.LA3, lau, vb. I. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) spăla (pe cap); A (se) scălda, a (se) îmbăia. ◊ Compus: lă-mă-mamă subst. = om prost, lălâu. [Prez. ind.: lau, lai, lă, lăm, lați, lau] – Lat. lavare.A LA lau tranz. pop. (persoane) 1) A spăla (pe cap). 2) fig. fam. A m**a din toate părțile; a uda în întregime; a scălda. ◊ Lă-mă-mamă om mărginit la minte. /lat. lavareLA prep. 1) (exprimă un raport spațial indicând direcția) A pleca la oraș. 2) (exprimă un raport temporal, concretizând o perioadă, un interval de timp) Plecarea la ora patru. Vom vedea la primăvară. 3) (exprimă un raport modal) A merge la pas. Te întorci la fugă. 4) (exprimă un raport instrumental) A cânta la pian. 5) (exprimă destinația) Le-am comunicat la ai mei. 6) (exprimă o aproximație) Cam; aproape. S-au adunat la două sute de oameni. 7) (se folosește în componența prepozițiilor compuse) Se întoarce de la serviciu. Vine pe la două și ceva. /lat. illacLA m. 1) A șasea treaptă din gama do major. 2) Sunetul și nota corespunzătoare. /it. laLA s.m. invar. (Muz.) 1. Treapta a șasea a gamei majore tip; sunetul și nota corespunzătoare. 2. Coarda sau clapa unui instrument care redă sunetul acestei note. [ it. la].LA s. m. inv. (muz.) 1. treapta a șasea a gamei diatonice; sunetul și nota corespunzătoare. 2. coarda sau clapa unui instrument care redă acest sunet. ( it. la)à la (fr.) prep. (à la Cluj)ála (lat.) s. f., pl. álae [ae pron. e] (-lae)à la carte (fr.) [carte pron. cart] loc. adj., loc. adv.à la grecque (fr.) [grecque pron. grec] (grec-que) loc. adj., loc. adv.à la longue (fr.) [pron. alalõg] (lon-gue) loc. adj., loc. adv.à la russe (fr.) [pron. alarüs] loc. adj., aloc. adv.chou à la crème (fr.) [pron. șu a la crem] (crè-) s. n., pl. chou à la crèmeCA-LA-BREÁZA s. breaza (art.), ungureasca (art.), de doi. (Dansul popular românesc ~.)LA adv. v. aproape, aproximativ, cam, circa, vreo.LA prep. 1. (local) asupra, către, înspre, spre, (înv.) despre, între, supra. (Își ațintește privirea ~ noi.) 2. (local) în. (Merge ~ vale.) 3. (cauzal) pentru. (Îl pedepsea ~ cea mai mică abatere.) 4. (final) (înv.) spre. (L-a condamnat ~ moarte.)LA vb. v. îmbăia, scălda, spăla.LA ȘCHIOPÍCĂ s. v. șotron.la prep. – 1. Spre, către, în direcția (indică mișcarea). – 2. Pînă, înspre, aproape de (indică mișcarea și poziția). – 3. În, în apropiere (indică mișcarea și poziția). – 4. În. – 5. Acasă la, în casa lui. – 6. În privința, cu privire la; urît la față (Beldiman); se pricepea la cazane (Galaction). – 7. (Indică timpul); la nouă (Rebreanu). – 8. În timpul, pe durata (arată o coincidență temporală). – 9. Cu prilejul, cu ocazia, pentru; „nu iei și-un curcan fript la drum?” (Alecsandri). – 10. Pe parcursul, în timpul (indică un obiectiv temporal). – 11. În fața, față de (indică finalitatea); bun la Dumnezeu. – 12. (Formează dativul); să ne fie traiul bun la toți românii (Alecsandri). – 13. În jur de, aproximativ (în loc de ca la); sint la opt ani de cînd i sint detoriu (Doc. 1610). – 14. A (formează genitivul, cînd este însoțit de un numeral); ibovnică la doi veri (pop. Jarnik). – 15. Mult, de mai multe ori (exprimă în parte aceeași idee cu partitivul fr.); începuseră să-și care la pumni (Rebreanu). – Mr., megl., istr. la. Lat. illac ad, formă întărită a prep. (Meyer-Lübke, Rom. Gramm., III, 364; Pușcariu 929; REW 4265; Candrea-Dens., 933; Weigand, Jb., X, 437; Pascu, I, 105; cf. Moser 436). Întrebuințările sînt în general cele ale prep. a, pe care a înlocuit-o aproape complet. Formarea dativului cu la (ca în rom. a), este paralelă formării cu art. encl., fără să se poată preciza regula de întrebuințare; îți spun ca la un frate (Creangă) este la fel de corectă, deși poate mai puțin frecventă decît îți spun ca unui frate. Se poate doar nota că dativul cu la pare să fie preferat cînd urmează după un alt dativ sau genitiv de același număr; chestiunea acordării drepturilor civile la femei (J. Bart), nu femeilor; și că acest dativ apare cu la pare să indice o idee mai generală decît cealaltă formă. Pentru genitivul cu la, cf. a. Ultima folosire a lui la diferă de partitivul fr., întrucît indică o repetare frecventă a acțiunii verbale.la (láu, lăút), vb. – A spăla. – Mr. lau, lată, lare. Lat. lavāre (Pușcariu 954; REW 4951; DAR), cf. it. lavare, prov., sp., port. lavar, fr. laver. Înv., se pare că ar fi pierdut teren din sec. XVI, în fața der. său a spăla; azi se folosește în regiunea muntoasă din Munt., în Mold. și, în parte, în Trans., unde inf. său sună uneori a lăia. Cf. lături, lăun. Der. lăutoare, s. f. (spălat; spălătorie; Trans., spălător); lăutor, s. n. (înv.); lăutură, s. f. (spălat; baie; apă caldă pentru a spăla); nelăut, adj.; nelăuți, vb. (Trans.). – Der. neol. lavabo(u), s. n., din fr. lavabo; lavoar, s. n., din fr. lavoir; lavabil, adj., din fr. lavable.ca-la-Breáza s. f.de la prep.de pe la prep.la prep.la s. m. invar.la vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lau, 2 sg. lai, 3 sg. lă, 1 pl. lăm, imper. 2 sg. la; conj. prez. 3 sg. și pl. lea/léie/láie; imper. 2 sg. lă; ger. lând; part. lăútla îndemână loc. adv.la máximum loc. adv.la mínimum loc. adv.la o parte loc. adv.la-la-la interj.lă-mă-mámă s. m. invar.până la prep.pe la prep.Schimbárea la Fáță s. pr. f.À LA GUERRE COMME À LA GUERRE (fr.) la război ca la război – A te conforma unor condiții impuse sau unor situații dificile, în care ai ajuns fără voia ta.À LA LÉGÈRE (fr.) ușor, cu superficialitate – A privi lucrurile à la légère.E FINITA LA COMMEDIA (it.) comedia s-a sfârșit – Cuvinte care anunțau în teatrul italian sfârșitul unei piese. V. și Acta est fabula.L’HOMME N’EST QU’UN ROSEAU, LE PLUS FAIBLE DE LA NATURE, MAI C’EST UN ROSEAU PENSANT (fr.) omul nu e decât o trestie, cea mai fragilă din natură, dar o trestie gânditoare – Pascal, „Pensées”, 347. Deși este o făptură fragilă, omul este puternic prin inteligență.L’UNIVERS EST UN CERCLE DONT LE CENTRE EST PARTOUT ET LA CIRCONFÉRENCE NULLE PART (fr.) Universul este un cerc al cărui centru e pretutindeni și a cărui circumferință nu e nicăieri – Pascal, „Pensées”.L’AQUILA, oraș în Italia centrală, centrul ad-tiv al reg. Abruzzo, situat la poalele masivului Gran Sasso d’Italia, la 714 m alt., pe stg. râului Aterno, la 87 km NE de Roma; 69,4 mii loc. (1997). Ind. electrotehnică, chimică, a mat. de constr., textilă, de prelucr. a lemnului și alim. Universitate. Bisericile Santa Maria di Collemaggio (1287-1294), San Bernardino (1454-1472) ș.a. Castel (1535-1549), fântână (1272). Stațiune climaterică. Turism. Fundat în 1240 din ordinul împăratului Frederic II.La, Simbol chimic pentru lantan.LA ASUNCION [la asunsión], oraș în Venezuela, în ins. Margarita1 (Antilele Mici), centrul ad-tiv al statului Nueva Esparta; 16,6 mii loc. (1990). Piață agricolă.LA BOÉTIE [la boesi], Étienne de (1530-1563), umanist și scriitor francez. Prieten cu Montaigne. La numai 18 ani a publicat tratatul „Discurs despre servitutea voluntară”, scriere teoretică denunțând tirania. Autor de sonete.LA BROSSE [la brós], Gui de (?-1641), medic și botanist francez. A fondat (1635) și a condus Grădina Botanică (Jardin de Plantes) din Paris, viitorul Muzeu Național de Istorie Naturală. A cultivat peste 2.000 de plante, pe care le-a catalogat.LA BRUCHOLLERIE [la brüʃoleri], Monique de (1915-1972), pianistă franceză. Elevă a lui A. Cortot și a Isidorei Philippe. Prof. la conservatorul din Paris. Carieră concertistică, turnee.LA BRUYÈRE [la brüiér], Jean de (1645-1696), prozator francez. Reprezentant al clasicismului. Unul dintre cei mai importanți moraliști ai literaturii universale. Principala sa operă, „Caracterele sau Moravurile secolului nostru”, alcătuită din portrete și maxime, este o satiră a moravurilor timpului, scrisă într-un limbaj viu, incisiv și concis.LA CAILLE [la kaí], Nicolas Louis de, abate (1713-1762), astronom și geodez francez. Lucrări de geodezie. Cu ocazia unei expediții la Capul Bunei Speranțe (1750-1754), a făcut observații asupra a c. 10.000 de corpuri cerești din emisfera sudică. A determinat, împreună cu J.-J.L. Lalande, paralaxă lunară și solară; este primul care a măsurat arcul de meridian sud-african (Coelum Australe Stelliferum).LA CÀPRIA, Rafaelle (n. 1922), scriitor italian. Adept al existențialismului. A reluat, în romanele sale, tematica lui A. Moravia, prezentând într-o viziune tragică închistarea societății italiene din epoca postbelică, singura salvare fiind, după el, moartea („O zi de neliniște”, „Rănit de moarte”). Eseuri („Flori japoneze”, „Armonie pierdută”).LA CEIBA [la seíba], oraș în partea de N a Republicii Honduras, port la M. Caraibilor (G. Honduras), la 193 km N de Tegucigalpa; 89,2 mii loc. (1995). Centru agricol (banane, nuci de cocos) și industrial (săpun, încălțăminte).LA CHAISE (sau LA CHAIZE [la ʃéz]), François D’Aix de (zis le Pere de La Chaise) (1624-1709), iezuit francez. Confesor al lui Ludovic XIV, a avut un rol important în relațiile Bisericii franceze cu Papalitatea. A luat apărarea hughenoților după revocarea Edictului din Nantes (1685). Numele său a fost dat celui mai mare cimitir din Paris.LA CHAISE [la ʃéz], Gaston (1882-1935), sculptor american de origine franceză. Stabilit în S.U.A. (1906), naturalizat în 1916. Nuduri feminine în bronz, caracterizate prin simplitate și monumentalitate („Tors”, „Femeie în picioare”). Basoreliefuri la Rockfeller Center din New York.LA CHAUSSÉE [la ʃosé], Pierre-Claude Nivelle de (1692-1754), dramaturg francez. Considerat inițiatorul „comediei lacrimogene” („Falsa antipatie”, „Mélanide”, „Școala m******”, „Guvernanta”). Precursor al dramei franceze burgheze moderne.LA CIERVA [la θiérva] Y CODORNÍU, Juan de la (1893-1936), inginer spaniol. Constructor al unui aparat de zbor „Autogirul” (1924), precursor al elicopterului. Mort în accident de avion.LA CONDAMINE [la kōdamin], Charles Marie de (1701-1774), matematician, geodez și călător francez. A participat la expediția din Anzii peruvieni pentru măsurarea lungimii unui arc de meridian de un grad pe Ecuator (1738-1743), descoperind cu acest prilej arborele de cauciuc; a efectuat primele explorări științifice în reg. Amazonului (1743). Independent de italianul Bianconi, a observat că viteza de propagare a sunetului depinde de temperatură.LA CORUÑA v. Coruña, La ~.LA FAÇON DE DONNER VAUT MIEUX QUE CE QU’ON DONNE (fr.) felul în care dai prețuiește mai mult decât ceea ce dai – Corneille, „Le menteur”, act I, scena 1. V. și Bis dat qui cito dat.LA GARDE MEURT, MAIS NE SE REND PAS (fr.) garda, moare, dar nu se predă – Cuvinte de răspuns atribuite generalului Cambronne, comandant în garda imperială, căruia, în bătălia de la Waterloo, englezii i-au cerut să se predea împreună cu cei câțiva oameni ce-i mai rămăseseră.LA MANCHE v. Marea Mânecii.LA MANCHE [la mántʃa], regiune naturală în partea central-sudică a Spaniei, parte componentă a comunității autonome Castilia-La Mancha, situată la 680-710 m alt. Climă caldă (peste 20ºC media anuală); precipitații reduse (400-500 mm anual). Culturi de cereale și de viță de vie. În această regiune se petrece acțiunea romanului „Don Quijote de La Mancha” de Cervantes.LA MÁRMORA-FERRÉRO, Alfonso, marchiz di (1804-1878), general și om politic italian. Ca ministru de Război (1848-1859), a reorganizat armata piemonteză. În Războiul Sardo-Austriac (1848-1849) s-a afirmat în bătăliile de la Pastrengo (3 apr. 1848), Borghetto și Peschiera (mai 1848). Comandant al armatei Piemontului (1855-1856) în Războiul Crimeii. Prim-min. al Regatului Sardiniei (1859-1860) și al Italiei (1864-1866). Comandant șef al armatei în Războiul Prusiano-Italo-Austriac, a fost înfrânt la Custozza (24 iun. 1866).LA PLATA v. Rio de la Plata.LA PLATA v. Sucre.LA PLUS PERDUE DE TOUTES LES JOURNÉES EST CELLE OU L’ON N’A PAS RI (fr.) ziua cea mai (deplin) pierdută din toate este cea în care n-ai râs – Chamfort, „Maximes, caractères et anecdotes”, II.LA PRENSA, cotidian argentinian fondat, în 1869, de José Camilo Paz. De orientare liberală, are o largă circulație în America de Sud.LA RAISON DU PLUS FORT EST TOUJOURS LA MEILLEURE (fr.) dreptatea celui mai puternic este întotdeauna cea mai bună – La Fontaine, „Le Loup et l’agneau”.LA RIOJA [la rióha], regiune istorică și comunitate autonomă în N Spaniei, pe cursul superior al fl. Ebru; 5 mii km2; 264,9 mii loc. (1996). Centrul ad-tiv: Logroño. Cereale. Creșterea animalelor. Viticultură.LA VALEUR N’ATTEND PAS LE NOMBRE DES ANNÉES (fr.) valoarea un așteaptă numărul anilor – Corneille, „Le Cid”, act. II, scena 2. Calitățile, însușirile nobile se pot afirma la orice vârstă.LE GÉNIE N’EST AUTRE CHOSE QU’UNE GRANDE APTITUDE À LA PATIENCE (fr.) geniul nu este altceva decât o mare aptitudine pentru răbdare.PLUTÔT LA TÊTE BIEN FAITE QUE BIEN PLEINE (fr.) mai degrabă o minte organizată decât una încărcată – Montaigne, „Essaias”, I, 25. Reacție împotriva scolasticii medievale, care educa tineretul conform unei metode dogmatice și livrești, ruptă de realitate,. dând acestuia multe cunoștințe inutile, fără legătură între ele.

REPUBBLICA, La ~, cotidian italian de centru stânga, fondat (1976) la Roma de E. Scalfari, care a fost și director până în 1996. S-a afirmat în scurt timp, devenind unul dintre cele mai citite cotidiene.RESTIF (RÉTIF) DE LA BRETONNE [retíf de la bretón], Nicolas (1734-1806), scriitor francez. Proză („Țăranul p********”, „Domnul Nicolas sau Inima umană dezvăluită”, „Viața tatălui meu”) de observație a moravurilor societății din preajma Revoluției franceze.REVOLUȚIA DE LA 1848, revoluție de inspirație liberală și democratică, desfășurată în aproape întreaga Europă în anii 1848-1849. Îndreptată împotriva regimurilor absolutiste, întărite după Congresul de la Viena (1814-1815), revoluția a avut caracteristici proprii fiecărei țări, dar a fost pretutindeni în coeziune cu mișcarea revoluționară generală. A început mai întâi în Italia (la Palermo, 12 ian.), frământată de o mare diversitate de probleme, de la abolirea iobăgiei (în Sud și în Regatul Neapolelui) până la consolidarea pozițiilor burgheziei (Regatul Sardiniei) și realizarea unității naționale. Sub presiunea insurecțiilor populare au fost introduse constituții liberal-democrate în Regatul Celor Două Sicilii, în Regatul Sardiniei, Toscanei și Statul Papal; în urma insurecției antihabsburgice izbucnite în partea de N a Pen. Italice (18-22 mart, 1848), Lombardia și Veneția sunt eliberate de sub dominația Habsburgilor, marcând, totodată, începutul războiului de eliberare. Revoluția a cuprins curând aproape întreaga Pen. Italică (insurecțiile din Parma, Modena, Toscana), culminând cu proclamarea republicii la Roma (9 febr. 1849), în frunte cu Mazzini și Garibaldi. La 22 febr. 1848 revoluția a izbucnit și în Franța, soldându-se cu răsturnarea regelui Ludovic Filip și a oligarhiei financiare și cu proclamarea republicii (25 febr.). Evenimentele din Franța au exercitat o puternică influență asupra asupra desfășurării ulterioare a evenimentelor în numeroase țări din Europa. La 13 mart. 1848 a izbucnit revoluția în Austria, devenită după 1815 bastionul politic al reacțiunii în Europa Centrală. Insurecția din Viena (15 mart.) s-a soldat cu răsturnarea regimului Metternich, urmată de constituirea (17 mart.) a guvernului reprezentanților nobilimii și ai burgheziei liberale, deschiderea (22 iul.) a Reichstagului unicameral și promulgarea (7 sept.) Legii privind desființarea dependenței personale (fără răscumpărare) a țăranilor. Momentul maxim al revoluției din Imp. habsburgic a fost marcat de insurecția de la Viena (6-31 oct. 1848), când insurgenților și s-a alăturat o mare parte a garnizoanei din oraș, dar, după lupte îndârjite, insurecția a fost înfrântă de trupele imperiale. În cadrul evenimentelor revoluționare din Imp. Habsburgic o mare importanță a avut-o revoluția ungară izbucnită la 15 mart. la Pesta, condusă de Kossuth Lajos. Guvernul constituit în mart. 1848 desființează iobăgia și promovează alte reforme democrat-liberale menite să asigure dezvoltarea țării. Conducătorii r. nu au ținut seama de revendicările sociale și naționale ale românilor și slavilor, ceea ce a dus la dezbinarea forțelor revoluționare și la conflicte armate între acestea. În aceste condiții Habsburgii trec la contraofensivă împotriva revoluției ungare, făcând apel la trupele croate și ruse. Pentru respingerea atacului contrarevoluției se creează (21 sept. 1848) Comitetul apărării patriei (din oct. guvern revoluționar) în frunte cu Kossuth Lajos, care la rându-i formează o armată revoluționară, care reușește să pricinuiască un șir de înfrângeri armatei habsburgice și celei croate. Însă în ian. 1849, armatele habsburgice ocupă Pesta, iar guvernul revoluționar se refugiază la Debrețin, unde Dieta proclamă independența deplină a Ungariei și detronarea Habsburgilor. La 13 aug. 1849, revoluția ungară este înfrântă de armata rusă, chemată de Habsburgi în sprijinul lor. La 12 iun. 1848 a izbucnit revoluția la Praga, iar în Croația și Slovenia au avut loc mișcări revoluționare. În Germania, a început cu insurecția din Baden (27-28 febr.) și Hessa (11 mart.), cuprinzând apoi toate statele germane; în Bavaria, regele abdică (20 mart.); numeroși principi acordă insurgenților libertăți democratice. Insurecția de la Berlin (18 mart.), obligă pe regele Prusiei să accepte formarea (29 mart.) unui guvern din reprezentanții burgheziei liberale și să acorde o Constituție. Revoluția a cunoscut o deosebită intensitate în statele germane din Vest, unde procesul de dezvoltare a capitalismului era mai avansat. La revoluția din Germania au luat parte și K. Marx și Fr. Engels. La 18 mai 1848 s-a întrunit, la Frankfurt pe Main, Parlamentul german, ales prin vot universal, în scopul realizării unității Germaniei; această acțiune nu a avut sorți de izbândă, atât din cauza poziției nehotărâte a burgheziei liberale germane, cât și din pricina nerecunoașterii de către Austria și principii germani a autorității Parlamentului de la Frankfurt, care oferea coroana imperială a Germaniei unificate regelui Prusiei, Frederic-Wilhelm al IV-lea. În urma loviturii de stat din Prusia (nov.-dec. 1848) înfăptuită de nobilii monarhiști s-a deschis calea spre restabilirea absolutismului și înfrângerea revoluției (iul. 1849). Speriată de amploarea mișcării, burghezia liberală germană a renunțat la programul Revoluției. În a doua jumătate a anului 1848, după insurecția proletariatului parizian din 23-26 iul., contrarevoluția europeană, sub steagurile monarhiilor coalizate, a început contraofensiva împotriva mișcărilor revoluționare. O nouă insurecție declanșată la Viena (6 oct. 1848) a fost reprimată cu forța. Același lucru s-a întâmplat cu insurecțiile din Baden (sept. 1848), Dresda (mai 1849), cu revoluțiile din Ungaria (aug. 1849) și cu cele din Țara Românească (sept. 1848) și cu cele din Transilvania (aug. 1849), înăbușite de armatele Prusiei, Rusiei, Austriei, Imperiului Otoman și de cele ale Republicii franceze. Insurecția pariziană a contribuit la desființarea iobăgiei în țările din centrul Europei și la abolirea unor privilegii nobiliare. În urma revoluției, burghezia și-a consolidat pozițiile în țările din Apusul Europei, iar în celelalte țări a pătruns în administrația de stat. În Țările Române apariția și dezvoltarea burgheziei, pe de o parte, menținerea structurilor feudale și a privilegiilor boierești, existența suzeranității turcești (în Țara Românească și Moldova) și a stăpânirii habsburgice (în Transilvania), pe de altă parte, au fost factorii determinanți ai intensificării mișcării de eliberare socială și națională. Începutul desfășurării evenimentelor revoluționare l-a făcut mișcarea revoluționară din Moldova (mart.), repede înăbușită. Nevoiți să se exileze, fruntașii pașoptiști au formulat în emigrație programul revoluției („Prințipiile noastre pentru reformarea patriei” și „Dorințele partidei naționale din Moldova”), în care, pe lângă problema împroprietăririi țăranilor se punea și problema creării statului național român. În Țara Românească a avut loc o revoluție la care au participat: țărănimea, meșteșugarii și lucrătorii de la orașe, burghezia și boierimea liberală. Principalii ei conducători au fost: N. Bălcescu, Gh. Magheru, Al. G. Golescu, I. Heliade-Rădulescu, C.A. Rosetti, Chr. Tell. Programul Revoluției, izbucnită la 9/21 iun. 1848, sintetizat în Proclamația de la Islaz, prevedea independența administrativă și legislativă a țării, egalitatea în fața legii, eliberarea și împroprietărirea țăranilor (art. 13) etc. La 13/25 iun. domnul țării, Gh. Bibescu, a abdicat, conducerea revenind unui guvern provizoriu, iar apoi ca urmare a preponderenței elementelor moderate, unei locotenențe formată din I. Heliade-Rădulescu, N. Golescu și Chr. Tell. Îngrijorat de evenimente, guvernul rus a exercitat presiuni asupra Imp. Otoman ca să intervină cu forța armată (sept.). Au fost restaurate prevederile Regulamentului Organic, abolite temporar. În Transilvania problemele eliberării sociale s-au împletit strâns cu cele ale eliberării naționale. Principalii conducători au fost: Avram Iancu, S. Bărnuțiu, G. Barițiu, E. Murgu, A. Șaguna. Unirea forțată a Transilvaniei cu Ungaria, refuzul conducătorilor maghiari de a recunoaște drepturile naționale ale românilor i-au silit pe aceștia să meargă pe o cale revoluționară proprie. La Adunarea de la Blaj de pe Câmpia Libertății (3-5/15-17 mai 1848), care a constituit punctul culminant al revoluției în Transilvania, cei peste 40.000 participanți au adoptat programul care prevedea desființarea iobăgiei, egalitate națională și reprezentare proporțională în Dietă, administrație, justiție, Garda națională, înființarea de școli în limba română etc. Neținând seama de voința clar exprimată la Blaj, Dieta nemeșească din Cluj a confirmat la 17/29 mai 1848 încorporarea Transilvaniei la Ungaria, ceea ce a provocat dezbinarea forțelor revoluționare române și maghiare, fapt de care a profitat Curtea de la Viena. Avram Iancu a organizat cetele moților, transformându-le într-o oaste țărănească, cu care a apărat regiunea Munților Apuseni împotriva oștilor nobilimii maghiare. Abia la 2/14 iul. 1848, în urma stăruințelor lui N. Bălcescu, a fost încheiat proiectul de pacificare prin care se punea capăt ostilităților între cele două tabere. Era însă prea târziu, deoarece în aug. 1849 revoluția maghiară a fost înfrântă de trupele habsburgice și ruse. Deși înfrântă, Revoluția de la 1848 în Țările Române a avut totuși urmări însemnate; a contribuit în mod esențial la dezvoltarea conștiinței naționale a poporului român și a pus la ordinea zilei problemele fundamentale ale dezvoltării societății: problema agrară, a eliberării sociale, a egalității în drepturi, a unirii celor trei țări române în cadrul fruntariilor unuia și aceluiași stat, a libertății și independenței naționale.REVOLUȚIA DIN ANGLIA de la 1642-1649, revoluție de însemnătate europeană în urma căreia în Anglia a fost instaurat un regim politic, cel al prosperității generale (Commonwealth). A fost îndreptată împotriva regimului absolutist care, în timpul regilor Iacob I și Carol I din dinastia Stuart, trecea printr-o adâncă criză socială. Lupta opoziției (reprezentată de burghezie, noua nobilime și o parte a țărănimii) a îmbrăcat un veșmânt religios (puritanismul), Parlamentul fiind principalul ei centru organizatoric și politic. Revoluția a început în condițiile agravării conflictului dintre rege și Parlament, ca urmare a persecuției puritanilor și a războiului împotriva Scoției protestante, răsculată în 1637-1638. Carol I a convocat, după o întrerupere de 11 ani (1629-1640), Parlamentul (între 13 apr. și 5 mai 1640, Parlamentul scurt și între 3 nov. 1640 și 20 apr. 1653, Parlamentul lung), cerându-i să aprobe alocarea unor sume de bani pentru continuarea războiului împotriva Scoției Parlamentul lung a condiționat acordarea sumelor, cerând unele măsuri îndreptate împotriva absolutismului (desființarea impozitelor create de rege între 1629 și 1640, lichidarea tribunalelor extraordinare regale și bisericești, stabilirea principiului responsabilității puterii executive în fața Parlamentului), care l-au determinat pe regele Carol I să înceapă războiul împotriva Parlamentului. În timpul primului războiului civil (1642-1646) s-a adâncit revoluția. Resursele Parlamentului bazate pe principalele porturi și pe regiunile din S și E erau mult mai mari decât cele ale regelui, care avea sprijinul regiunilor rirale din N și V. În prima etapă a războiului armata Parlamentului a suferit înfrângeri; reorganizată de O. Cromwel, armata „noului model” (al cărei nucleu l-a constituit detașamentul de cavalerie numit „coastele de fier”, format din țărănime și mica nobilime) a obținut victorii decisive asupra armatei regelui la Marston Moor (1644) și Naseby (1645). În desfășurarea evenimentelor s-au cristalizat în tabăra revoluționară unele grupări și curente politice radicale (în special în rândul armatei), care doreau să dezvolte revoluția până la egalitatea socială (levellerii). După tratative infructuoase cu Parlamentul, regele dezlănțuie, în 1648, la doilea război civil, cu ajutorul marii nobilimi și al scoțienilor. Este înfrânt la Preston (1648) de armata revoluționară condusă de Cromwell. Regele Carol I a fost judecat, condamnat și executat., iar monarhia și Camera Lorzilor, lichidate. La 19 mai 1649 a fost proclamată republica. V. și Marea Britanie.RIO DE LA PLATA, unul dintre cele patru viceregate spaniole creat în 1776 în cadrul procesului de descentralizare a Imperiului colonial spaniol, prin desprindere din viceregatul Perú; constituit pe terit. aflat azi în componența statelor Argentina, Uruguay, Paraguay și Bolivia. Capitala în orașul Buenos Aires. A avut de făcut față agresiunilor colonialiste, îndeosebi ale britanicilor. În 1810, în urma răscoalei populației creole împotriva autorităților spaniole, ultimul vicerege a fost alungat, instituindu-se o juntă provizorie.RÍO DE LA PLATA, larg estuar situat la granița între Argentina și Uruguay, format de fl. Paraná și Uruguay. Lungime: 320 km; lățime max.: 220 km. În estuar se varsă și fl. Uruguay. Pe țărmurile sale se află orașele Buenos Aires, La Plata, Montevideo. Descoperit în 1516 de spaniolul J.D. de Solis. Explorat de F. Magellan (1520) și de S. Cabot (1527-1529), prima așezare permanentă a coloniștilor spanioli în regiune s-a fixat la Asunción (1537).ROMAN DE LA ROSE („Romanul trandafirului”), poem medieval francez. Alcătuit din două părți. Prima (peste 4.000 de versuri), scrisă de Guillaume de Lorris (c. 1235), este o poveste alegorică de dragoste, în spiritul cavaleresc medieval; a doua parte (c. 18.000 de versuri), realizată între 1270-1275, având ca autor pe Jean de Meung (c. 1240-c. 1305) are un pronunțat caracter satiric și erudit.SAN CRISTOBAL DE LA LAGUNA v. Laguna, La ~.SAN MIGUEL DE LA PALMA v. La Palma.SANTA CRUZ. 1. (NENDO sau NDENI), arh. vulcanic și coraligen în SV Oc. Pacific (Melanezia), în statul insular Solomon, situat la 402 km E de arh. Solomon; 938 km2. Ins. pr.: Santa Cruz (Nendo sau Ndeni), Utupua, Vanikoro. Plantații de cocotieri. Pescuit. Descoperit în 1595 de exploratorul spaniol Alvaro de Mendaña de Neira. 2. V. Saint Croix. 3. Prov. în extremitatea de S a Argentinei, în Patagonia, extinsă între Oc. Atlantic în E și C********a Andină în V, la granița cu Chile; 243,9 mii km2; 196,9 mii loc. (2001). Centrul ad-tiv: Rio Gallegos. Afectată de vânturi și furtuni frecvente. Creșterea ovinelor. Păduri, lacuri glaciare. Turism. Parcurile naționale Los Glaciares (4,5 mii km2) și Perito Moreno (1,2 mii km2). Pădure pietrificată, declarată monument al naturii (1954), extinsă pe 35 km2. 4. (numele complet: SANTA CRUZ DE LA SIERRA), oraș în partea central-estică a Boliviei, pe râul Piray, la 480 km SE de La Paz și 290 km NE de Sucre; centrul ad-tiv al departamentului Santa Cruz; 1,1 mil. loc. (2001). Aeroportul Viru-Viru. Nod rutier. Expl. de petrol, gaze naturale, min. de fier și de mangan. Rafinărie de petrol. Ind. petrochimică, de prelucr. a lemnului, textilă, pielăriei și alim. (ulei de soia, zahăr, rom, preparate din carne și lapte, alcool). Centru comercial și piață agricolă pentru cafea, cacao, tutun, orz, soia, trestie de zahăr, fructe, bovine. Universitate (1879). Fundat în 1561 de conchistadorul spaniol Nuño de Chávez pe locul azi al orașului San José de Chiquitos, a fost nevoit să se mute pe vatra actuală în 1595 din cauza atacului amerindienilor. În 1811 locuitorii S.C. și-au proclamat independența față de Spania.SCALA, LA ~ (Teatro alla Scala), cel mai însemnat teatru de operă italian, înființat la Milano în 1776-1778 pe locul fostei bazilici Santa Maria alla Scala, după planurile lui G. Piermarini. Aici s-au reprezentat în premieră opere ale marilor maeștri italieni (Rossini, Bellini, Donizetti și Verdi). Prima reprezentație în 1778 cu o operă a lui A. Salieri, „Europa riconosciuta”. Pe scena sa au evoluat cei ma mari cântăreți ai lumii, printre care și cântăreții români Hariclea Darclée, Elena Teodorini, G. Gabrielescu, Nicolae Herlea ș.a. Dintre dirijori: A. Toscanini, care a condus multă vreme orchestra teatrului, și românul I. Perlea.SOFRONIE DE LA CIOARA (sec. 18, n. Cioara, azi Săliștea, jud. Alba), militant pentru ortodoxie în Transivania. Preot în satul natal. Rămas văduv, s-a călugărit, probabil la mănăstirea Cozia (Țara Românească), după care s-a reîntors la Cioara, unde a întemeiat un schit în hotarul satului, în care învățau copiii din satele învecinate. Între anii 1759 și 1761 îl aflăm în fruntea unei mișcări populare de apărare a credinței ortodoxe, care s-a extins în tot Ardealul, până în Maramureș. La 14-18 febr. 1761 a convocat un mare „sinod” de preoți și mireni la Alba Iulia, în cadrul căruia s-au formulat mai multe revendicări cu caracter religios, social și național, înaintând un memoriu în acest sens Curții imperiale din Viena. După o întâlnire cu generalul Nikolaus Adolf de Buccow, trimisul împărătesei Maria Tereza și comandant al forțelor militare din Transilvania, s-a refugiat în Țara Românească, unde a ajuns egumen la schitul Robaia (dependent de mănăstirea Argeș). În 1955 Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat (prăznuit la 21 oct.).SOUVENT TROP D’ABONDANCE APPAUVRIT LA MATIÈRE (fr.) adeseori prea multă bogăție (de cuvinte) sărăcește substanța (operei literare) – Boileau, „Art poétique”, III.