LĂCĂTUÍT, -Ă, lăcătuiți, -te, adj. (Adesea fig.) Încuiat cu lacătul. – V. lăcătui.LĂCĂTUÍ, lăcătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A încuia cu lacătul. – Lacăt + suf. -ui.lăcătuí, lăcătuiésc, vb. IV (reg.) 1.
a închide cu lacătul. 2. a-și face locaș.lăcătuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lăcătuiésc, imperf. 3 sg. lăcătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. lăcătuiáscă