JUSTÍȚIE s. f. 1. Totalitatea organelor de jurisdicție dintr-un stat; ansamblul legilor și al instanțelor judecătorești; sistemul de funcționare a acestor instanțe. 2. Una dintre formele fundamentale ale activității statului, care constă în judecarea pricinilor civile sau penale și în aplicarea pedepselor prevăzute de lege. ◊ Expr. A chema (sau a se prezenta) în fața justiției = a cita (sau a se prezenta) la judecată. 3. Dreptate, echitate. – Din fr. justice, lat. justitia.
JUSTÍȚIE s.f. 1. Totalitatea instanțelor judecătorești și a legilor unei țări; sistem de funcționare a instanțelor judiciare. 2. Echitate, dreptate. [Gen. -iei. / lat. iustitia].
JUSTÍȚIE s. f. 1. totalitatea instanțelor judiciare; sistem de funcționare a acestor instanțe. 2. activitate fundamentală a statului, în soluționarea litigiilor. 3. echitate, dreptate. ( fr. justice, lat. iustitia)
JUSTÍȚIE s. 1. v. instanță. 2. v. dreptate.
Justiție ≠ injustiție
justíție s. f. (sil. -ți-e), art. justíția (sil. -ți-a), g.-d. justíții, art. justíției
JUSTÍȚIE ~i f. 1) Totalitate a instanțelor judecătorești și a legilor unui stat. ◊ A chema (sau a se prezenta) în fața ~ei a cita (sau a se prezenta) la judecată. 2) Activitate a instanțelor judiciare ale unui stat; exercițiu al puterii judiciare. 3) Principiu moral având ca esență conformitatea cu adevărul. 4) Caracter just; echitate; justețe. [G.-D. justiției; Sil. –ți-e] /lat. justitia, fr. justice
JUSTIȚIÁ vb. tr. a executa (pe cineva prin moarte). ( it. giustiziare)
justițiá vb., ind. prez. 3 sg. justițiáză
CURTEA INTERNAȚIONALĂ DE JUSTIȚIE v. Organizația Națiunilor Unite.