JÍDOV, jidovi, s. m. (Pop. și peior.) Evreu. – Din sl.
židovinŭ.jídov s. m., pl. jídovi1) jídov, jidoáfcă (Mold. sud, Munt. est) și jidáŭcă (Nord.) s. (vsl. židovŭka; rus. žid, židóvka. V. jidan). Vechĭ. Azĭ maĭ rar și maĭ ironic. Jidan: strâmbe căĭ și rele la spurcațiĭ jidovĭ pururĭ aŭ fost și curse (Prohodu). Jidovu rătăcitor, un personaj din legendele medievale numit și Ahasvérus, blestemat de Hristos să rătăcească pînă la sfîrșitu lumiĭ fiindcă nu l-a lăsat să se odihnească pe prispa luĭ cînd își ducea crucea.2) jídov, -ă s. și adj. (din jidav adj., gigantic, d. bg. židav, [ca gîrbov îld. girbav], derivat d. žid, gigant. Cp. și cu sîrb. ğin, gigant). Vest. Gigant, uriaș. – Forma jidav, ca adj., se află în romanțu Haĭducul, de Bucura Dumbravă, tradus de T.N. București, Sfetea, 1908, pag. 110 și 240.MANA-JÍDOVULUI s. v. zmeur, zmeurar.