IZBUCNÍRE, izbucniri, s. f. Acțiunea de a izbucni și rezultatul ei; dezlănțuire. – V. izbucni.IZBUCNÍRE s. 1. v. erupție. 2. v. dezlănțuire. 3. ră-bufneală, răbufnire, (rar) răbufnitură. (O ~ nervoasă.)izbucníre s. f., g.-d. art. izbucnírii; pl. izbucníriIZBUCNÍ, izbucnesc, vb. IV. Intranz. 1. A se manifesta brusc și cu putere; a se arăta deodată; p. ext. a țâșni. 2. (Despre sunete, vorbe etc.; la pers. 3) A se porni deodată și cu intensitate, a se auzi deodată. [Var.: zbucní vb. IV] – Din bg. izbukna.A IZBUCNÍ ~ésc intranz. 1) (despre acțiuni, stări, fenomene ale naturii etc.) A începe brusc și cu violență; a se dezlănțui; a se declanșa; a irupe; a se declara; a se stârni. 2) (despre lichide, aburi, gaze) A ieși cu putere printr-o deschizătură îngustă; a țâșni; a irupe; a răbufni. 3) fig. A-și face brusc apariția; a se lăsa văzut pe neașteptate; a apărea; a se arăta; a se ivi; a se isca. 4) (despre zgomote, sunete, vorbe etc.) A începe brusc și cu intensitate. 5) (despre persoane)
A interveni pe neașteptate și violent într-o discuție; a exploda. /bulg. izbuknaIZBUCNÍ vb. 1. v. erupe. 2. a țâșni, (înv.) a prorupe. (Lacrimile au ~ din ochii ei.) 3. a bufni, a pufni, (înv. și reg.) a prorupe, (Mold. și Bucov.) a dupăi. (~ în plâns, în râs.) 4. v. dezlănțui. 5. a se declara. (A ~ un incendiu.)izbucní (izbucnésc, izbucnít), vb. – 1. A se porni, brusc și cu putere. – 2. A izvorî, a țîșni. – 3. A bufni în, a pufni în. – Var. sbucni, sbugni. Bg. izbuchnuvam (DAR), care pare de origine expresivă, cf. pocni, bufni, și ngr. μπουχτίζω, rus. buchnutĭ, sb., cr. buknuti. Ultima var. pare specializată cu sensul de „a o rupe la fugă”, poate prin încrucișare cu sbughi. După Miklosich, Slaw. Elem., 16, din sl. buchnoti. – Der. postverbal izbuc, s. n. (Trans., izvor, fîntînă).izbucní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbucnésc, imperf. 3 sg. izbucneá; conj. prez. 3 sg. și pl. izbucneáscă