IPOTECÁRE, ipotecări, s. f. Acțiunea de a ipoteca și rezultatul ei. – V. ipoteca.
IPOTECÁRE s.f. Acțiunea de a ipoteca. [ ipoteca].
IPOTECÁRE s. (JUR.) (pop.) zălogire. (~ unei case.)
ipotecáre s. f., g.-d. art. ipotecării; pl. ipotecări
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer.
IPOTECÁR, -Ă, ipotecari, -e, adj. 1. (Despre o creanță, un creditor) Care are drept de ipotecă, garantat printr-o ipotecă. 2. Privitor la o ipotecă. – Din fr. hypothécaire.
A IPOTECÁ ~chéz tranz. (bunuri imobile) A împovăra cu o ipotecă; a supune unei ipoteci; a greva. /fr. hypothéquer
IPOTECÁ vb. I. tr. A supune (un imobil etc.) unei ipoteci. [P.i. 3,6 -chează. / cf. fr. hypothéquer].
IPOTECÁR, -Ă adj. 1. Care are drept de ipotecă. 2. Privitor la o ipotecă. [Cf. fr. hypothécaire].
IPOTECÁ vb. a supune (un imobil etc.) unei ipoteci. ( fr. hypothéquer)
IPOTECÁR, -Ă adj. garantat printr-o ipotecă. ♦ credit ~ = credit care are la bază însăși proprietatea ce face obiectul împrumutului convenit prin ipotecă. ( fr. hypothécaire)
IPOTECÁ vb. (JUR.) (înv.) a supune. (A ~ un imobil.)
ipotecá vb., ind. prez. 1 sg. ipotechéz, 3 sg. și pl. ipotecheáză; conj. prez. 3 sg. și pl. ipotechéze
ipotecár adj. m., pl. ipotecári; f. sg. ipotecáră, pl. ipotecáre
IPOTECÁR, -Ă (‹ fr., lat.) adj. (Despre o creanță, un creditor) Garantat printr-o ipotecă. ◊ (În sens bancar) Contract i. = contract sau înțelegere care permite unei bănci sau unui creditor să utilizeze garanțiile pentru un împrumut, în cazul în care acesta nu poate fi plătit la scadența finală.