INTIMIDÁRE, intimidări, s. f. Faptul de a (se) intimida. – V. intimida.INTIMIDÁRE s.f. Acțiunea de a intimida și rezultatul ei; speriere, înfricoșare. [ intimida].INTIMIDÁRE s. 1. v. fâstâcire. 2. v. fâstâceală. 3. spe-riere, (rar) timorare. (~ cuiva.)intimidáre s. f., g.-d. art. intimidării; pl. intimidăriINTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni timid, a insufla cuiva sau a simți teamă, frică; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.A INTIMIDÁ ~éz tranz. A face să se intimideze. /fr. intimiderA SE INTIMIDÁ mă ~éz intranz. A deveni timid; a fi cuprins de un sentiment de rușine, de jenă; a se sfii; a se rușina; a se jena; a se stingheri; a se stânjeni. /fr. intimider
INTIMIDÁ vb. I. tr., refl. A (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci. [ fr. intimider, cf. lat., it. intimidare].INTIMIDÁ vb. tr., refl. a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zăpăci. ( fr. intimider)INTIMIDÁ vb. 1. v. fâstâci. 2. a (se) speria, (rar) a (se) timora. (Îl ~ greutatea rolului.)A (se) intimida ≠ a (se) îmbărbăta, a (se) încumeta, a îndrăzni, a (se) încurajaintimidá vb., ind. prez. 1 sg. intimidéz, 3 sg. și pl. intimideáză