INCRIMINÁRE, incriminări, s. f. Acțiunea de a incrimina și rezultatul ei; p. gener. învinuire. învinovățire, acuzație, incriminație. [Var.: încrimináre s. f.] – V. incrimina.INCRIMINÁRE s.f. Acțiunea de a incrimina și rezultatul ei; învinuire, acuzație; incriminație. [ incrimina].INCRIMINÁRE s. v. acuzare, acuzație, incul-pare, învinovățire, învinuire.incrimináre s. f., g.-d. art. incriminării; pl. incriminăriINCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A acuza o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.ÎNCRIMINÁ vb. I. v. incrimina.ÎNCRIMINÁRE s. f. v. incriminare.
A INCRIMINÁ ~éz tranz. (persoane) A acuza de săvârșirea unei crime. [Sil. in-cri-] /fr. incriminerINCRIMINÁ vb. I. tr. A imputa cuiva acte criminale, a învinui pe cineva. [P.i. -nez și -min. / fr. incriminer, it. incriminare].INCRIMINÁ vb. tr. a imputa cuiva acte criminale, abuzuri etc.; a învinui. ( fr. incriminer, lat. incriminare)INCRIMINÁ vb. v. acuza, inculpa, învinovăți, învinui.A incrimina ≠ a dezvinovățiA se incrimina ≠ a se justificaincriminá vb., ind. prez. 1 sg. incriminéz, 3 sg. și pl. incrimineáză