IMPLÁNT, implanturi, s. n. (Med.) Organ sau țesut care se implantează. – Din fr. implant.
IMPLÁNT s.n. (Med.) Organ sau țesut implantat. ♦ Medicament solid introdus într-un țesut în vederea unei acțiuni sau resorbții lente. [Pl. -te. / fr. implant, cf. lat. in – în, plantare – a planta].
IMPLÁNT s. n. organ, țesut, aparat, medicament implantat. ( fr. implant)
implánt s. n., pl. implánturi
ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a așeza. – Lat. implantare.
A ÎMPLÂNTÁ împlânt tranz. 1) (obiecte ascuțite la vârf) A face să intre (adânc) cu ascuțișul; a înfige. A-și ~ unghiile. 2) A face să intre în ascuțișul a ceva. ~ un steag. /lat. implantare
IMPLÁNT ~uri n. med. Organ, țesut (sau aparat) care se introduce pe cale chirurgicală sub piele sau în mușchi. [Sil. im-plant] /fr. implant
ÎMPLÂNTÁ vb. 1. v. înfige. 2. a intra, a se înfige, a pătrunde. (Glonțul i s-a ~ adânc în corp.)
ÎMPLÂNTÁ vb. v. planta, pune, răsădi, sădi, transplanta.
împlîntá (împlântát, împlântát), vb. – 1. A planta, a pune în pămînt o plantă. – 2. A așeza, a fixa. – 3. A înfige, a vîrî. – Mr. (m)plîntu, megl. plăntu, plăntari. Lat. plantāre (Pușcariu 790; Candrea-Dens., 1411; DAR), cf. it. piantare, fr. planter, sp. plantar, port. prantar. Cf. plîntă.
împlântá vb., ind. prez. 1 sg. împlânt, 3 sg. și pl. împlântă