ICONOLÁTRU, -Ă, iconolatri, -e, s. m. și f. (Livr.) Persoană care se închină la icoane. – Din fr. iconolâtre.
ICONOLÁTRU, -Ă s.m. și f. Cel care se închină la icoane. [ fr. iconolâtre, cf. gr. eikon – imagine, latreuein – a adora].
ICONOLÁTRU, -Ă s. m. f. cel care se închină la icoane. ( fr. iconolâtre)
iconolátru s. m. (sil. -tru), art. iconolátrul; pl. iconolátri, art. iconolátrii
ICONOLÁTRU ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care adoră icoanele. /fr. iconolâtre
iconolátră s. f. (sil. -tră), g.-d. art. iconolátrei; pl. iconolátre