IÁZMĂ, iezme, s. f. (Pop.) Arătare urâtă și rea, nălucă, vedenie. ♦ Fig. Persoană slabă, cu înfățișare respingătoare. – Et. nec.
IÁZMĂ s. v. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune.
iázmă s. f., g.-d. art. iézmei; pl. iézme
agheázmă (est) și aĭazmă (vest) f., pl. ezme, ca mirezme (ngr. și vgr. agiasma, d. agiázo, sfințesc, ágios, sfînt; vsl. rus. agiazma, bg. agiĭazma și aĭazma; turc. aĭazma, fîntînă miraculoasă. V. hagiŭ). Apă sfințită de preut [!]. Fig. Iron. Rachiu saŭ vin: bețivu cu agheazma de dimineață. În Ban. ĭazmă.
IÁZMĂ s. f. (În mitologia populară românească) Termen generic pentru o categorie de demoni feminini (sau zâne rele), care patronează bolile și aduc în lume numeroase variante ale morții. Reprezentată, de obicei, ca o bătrână sinistră, cu rânjet înspăimântător și respirație glacială.