HĂUÍT, hăuituri, s. n. Răsunet prelung, ecou; hău2. [Pr.: hă-u-] – V. hăui.
HĂUÍT s. v. ecou, răsunet.
hăuít s. n., pl. hăuíturi
HĂUÍ, pers. 3 hăuiește, vb. IV. Intranz. V. aui.
A HĂUÍ pers. 3 hăuie intranz. reg. A răsuna prelung și monoton; a vui. Toată pădurea hăuie. [Sil. hă-u-i] /Onomat.
HĂUÍ, pers. 3 hắuie, vb. IV. Intranz. A răsuna prelung; a hui. – Onomatopee.
HĂUÍ vb. v. răsuna.
auí (sil. a-u-) / hăui (sil. hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc / hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá / hăuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. auiáscă / hăuiáscă
hăuí v. aui