HÂRȘÂITÚRĂ, hârșâituri, s. f. 1. Tăietură însoțită de un zgomot caracteristic. 2. Hârșâit. [Pr.: -șâ-i-. – Var.: hârșcâitúră, hârjâitúră s. f.] – Hârșâi + suf. -tură.
HÂRȘÂITÚRĂ s. v. hârșâit.
hârșâitúră s. f. (sil. -șâ-i-), g.-d. art. hârșâitúrii; pl. hârșâitúri