HÂRȘÂÍT s. n. Faptul de a (se) hârșâi; zgomot produs prin frecarea unui obiect de altul; hârșâire, hârșâitură. [Var.: hârșiít, hârjâít, hârșcâít s. n.] – V. hârșâi.
HÂRȘÂÍT², -Ă, hârșâiți, -te, adj. (Despre lucruri) Frecat, zgâriat. – V. hârșâi.
HÂRȘÂÍT s. hârșâială, hârșâire, hârșâitură, (prin Munt.) scârjâială, scârjâit, scârjâitură. (~ul pietrișului aleii sub picioare.)
hârșâít s. n.
HÂRȘÂÍ, hârșâi, vb. IV. 1. Intranz. A se freca de ceva, producând zgomot. ♦ Tranz. (Rar) A scrijeli, a zgâria. 2. Refl. A se deprinde (cu necazurile, cu nevoile); a se hârsi. [Var.: hârșií, hârjâí, hârșcâí vb. IV] – Hârș + suf. -âi.
A HÂRȘÂÍ hârșâi 1. intranz. 1) A produce un zgomot caracteristic prin atingere de o suprafață dură. 2) (despre persoane) A produce un zgomot caracteristic în timpul mersului, târând picioarele. 2. tranz. A freca (de ceva), producând un zgomot caracteristic. /hârști + suf. ~âi
HÂRȘÂÍ vb. (reg.) a scârjâi. (Prundișul aleii ~ sub picioare.)
HÂRȘÂÍ vb. v. cresta, scrijeli, zgâria.
hârșâí vb., ind. și conj. prez. 3 hârșâie; imperf. 3 sg. hârșâiá