HALIMÁ, halimale, s. f. Povestire, întâmplare complicată, cu multe peripeții. ♦ Fig. Situație încurcată, amestecătură, confuzie. – Din ngr. halimá ( tc.).
HALIMÁ ~le f. 1) Întâmplare, situație sau povestire cu peripeții încurcate. 2) fig. Eroare cauzată de o neînțelegere. [Art. halimaua] /ngr. halima
HALIMÁ s. v. confuzie, încurcătură, zăpăceală.
halimá (halimále), s. f. – 1. Titlu al colecției de povești orientale, mai cunoscută ca O mie și una de nopți. – 2. Basm, poveste, snoavă. – 3. Încurcătură, încîlceală, confuzie. Arab. âlima „balerină” (› fr. almée, sp. almea), prin intermediul ngr. χαλιμά (Șeineanu, II, 200; Lokotsch, 800; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 220). Sensul 3 este firesc, dată fiind complicația poveștii. Se pare că Graur 161 se înșală interpretîndu-l ca „hărmălaie”, pe care îl explică prin țig. halema, de la ha- „a mînca”.
halimá s. f., art. halimáua, g.-d. art. halimálei; pl. halimále
HALIMA, carte populară alcătuită din fragmente ale colecției de povestiri și basme arabe cunoscute sub titlul de „O mie și una de nopți”, îmbogățită și cu alte povestiri și fabule orientale, traduse sau apocrife, din culegerea „O mie și una de zile” de Pétis de la Croix. Realizată pentru prima dată în lb. neogreacă (Aravicon Mithologhicon), la mijlocul sec. 18, această selecție primește numele de H. (înlocuindu-se cu aceasta numele povestitoarei Șeherezada) și va fi tradusă, localizată și răspândită în numeroase manuscrise român ești din a doua jumătate a sec. 18 și începutul sec. 19. Prima versiune integrală în limba română, datată 1783 și atribuită monahului Rafail de la mănăstirea Hurez, a fost tipărită de I. Gherasim Gorjanu, în patru vol., între 1835 și 1838 („Halima sau povestiri mitologhicești arăbești”).