HĂÍRE, hăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a hăi2 și rezultatul ei; strigăt de îndemn pentru vite; hăit1. – V. hăi2.hăíre s. f. (sil. hă-i-), g.-d. art. hăírii; pl. hăíriHĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga spre a stârni vânatul. – Din hăi1.A HĂÍ ~iésc 1. intranz. pop. 1) A mâna boii sau vacile, strigând „hăi”. 2) A stârni vânatul din culcuș, strigând „hăi”. 3) A umbla din casă în casă de Anul Nou cu plugușorul; a ura. 2. tranz.
A felicita în seara de Anul Nou prin recitarea plugușorului. /Din hăihăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăiésc, imperf. 3 sg. hăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hăiáscă