GUÍȚ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită strigătul scos de porci; coviț. – Onomatopee.GUIȚ interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a imita sunetul produs de porc). /Onomat.GUÍȚ interj. groh!, (Mold. și Bucov.) coviț! (Porcul face: ~!)guíț interj. – Imită strigătul porcului. Creație expresivă, cf. coviț. – Der. guița, vb. (despre porci, a scoate strigăte), cf. bg. gucam
(după Conev 57, din bg. kviči); guițătură, s. f. (guițat). După cum g(r)unguni, gurlui, gunguri înseamnă totodată „a guița” și „a gînguri”, această rădăcină expresivă trebuie să reunească ambele sensuri, cf. guț, s. m. (porumbel).guiț interj.GUIȚÁ, pers. 3 guíță, vb. I. Intranz. (Despre porci; adesea fig.) A scoate strigăte caracteristice speciei; a covița. [Pr.: gu-i-] – Din guiț.A GUIȚÁ pers. 3 guíță intranz. (despre porci) A scoate sunete repetate, prelungi și ascuțite, caracteristice speciei; a face „guiț-guiț”. /Din guițGUIȚÁ vb. v. grohăi.guițá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. guíțăcovíț (est), interj. care arată strigătu porculuĭ saŭ purceluluĭ nemulțămit [!] (legat, lovit ș. a.). – În nord cuvíț, în vest guíț.covițăĭésc v. intr. (d. coviț, rudă cu vsl. kvičuti, bg. kvicý și gucam, sîrb. kvičati, [kvocati, a cloncăni], rus. kvičátĭ, ceh. kvičeti, kovičeti; alb. kuis, ngr. koizo; germ. quieken, quieksen, id. Bern.). Est. Țip de nemulțămire [!], vorbind de porc orĭ de purcel. – În nord cuvíț, în vest guíț, a -țá. V. grohăĭ.