GRAȚIÁ, grațiez, vb. I. Tranz. A acorda unui condamnat iertarea, parțială sau totală, în executarea pedepsei, printr-un act emis de șeful statului. [Pr.: -ți-a] – Din fr. gracier. Cf. it. graziare.GRAȚIÁ vb. I. tr. A ierta un condamnat de pedeapsă. [Pron. -ți-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / fr. gracier, it. graziare].GRAȚIÁ vb. tr. a suspenda executarea pedepsei unui condamnat sau a o comuta în alta mai ușoară. ( fr. gracier, it. graziare)GRAȚIÁ vb. (JUR.) (înv.) a pardona. (A ~ un condamnat.)grațiá vb. (sil. -ți-a), ind. prez. 1 sg. grațiéz, 3 sg. și pl. grațiáză, 1 pl. grațiém (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. grațiéze; ger. grațiínd (sil. -ți-ind)GRÁȚIE, grații, s. f. 1. Drăgălășenie, finețe, gingășie demonstrate de o ființă în mișcări, atitudini etc.; atracție particulară pe care o provoacă cineva sau ceva prin aspect, mișcare etc.; farmec. ◊ (În mitologia romană) Cele trei grații sau grațiile = cele trei zeițe considerate ca personificări ale frumuseții și gingășiei feminine. ◊ Expr. (Peior.) A face grații = a) a căuta să pară fermecător prin gesturi și atitudini afectate; b) a-și manifesta în mod nejustificat nemulțumirea, a face nazuri. 2. Bunăvoință, preferință, favoare de care se bucură cineva. ◊ Expr. A intra în grațiile cuiva = a câștiga încrederea, bunăvoința cuiva. ♦ Ajutor, milă, îndurare (divină); iertare (de o pedeapsă). ◊ Anul de grație…, formulă emfatică ce precedă indicarea unui an calendaristic. 3. (Cu valoare de prepoziție) Datorită. – Din lat. gratia.A GRAȚIÁ ~éz tranz. (condamnați) A scuti de pedeapsă printr-o grațiere. /fr. gracierGRÁȚIE ~i f. 1) Finețe și ușurință în mișcări, forme, atitudini. 2): Cele trei ~i cele trei zeițe considerate drept întruchipare a feminității și gingășiei. ◊ A face ~i a) a căuta să pară atrăgător; b) a face mofturi. 3) Bunăvoință cu care este tratat cineva. ◊ Lovitură de ~ a) acțiune care încununează cu succes o luptă; b) argument suprem. A intra în ~a (sau ~ile) cuiva a câștiga bunăvoința cuiva. 4) (cu valoare de prepoziție)
Mulțumită (cuiva sau a ceva); datorită. [G.-D. grației; Sil. -ți-e] /lat. gratiaGRÁȚIE s.f. 1. Gingășie, finețe, eleganță (în atitudini, în mișcări). ♦ (La pl.) Atitudini, cuvinte drăgălașe; drăgălășenii, farmece. ◊ A intra în grațiile cuiva = a obține bunăvoința cuiva. 2. (Rel.) Dar, ajutor supranatural pe care divinitatea l-ar acorda oamenilor pentru a se mântui. 3. Fiecare dintre cele trei zeități feminine care personificau amabilitatea, veselia, bucuria și frumusețea în mitologia greco-latină. // prep. Cu ajutorul, datorită, mulțumită. [Gen. -iei. / lat. gratia, cf. it. grazia].GRÁȚIE I. s. f. 1. drăgălășenie, gingășie, finețe, eleganță (în atitudini, în mișcări). ◊ (pl.) atitudini, cuvinte drăgălașe. ◊ bunăvoință, favoare. ♦ a intra în ĩle cuiva = a obține bunăvoința cuiva. 2. har, ajutor supranatural pe care divinitatea îl acordă oamenilor pentru a se mântui. ♦ stare de ~ = creație poetică; poezie; ipostază, inspirație poetică. 3. lovitură de ~ = lovitură care aduce sfârșitul, moartea. 4. (mit.) fiecare dintre cele trei zeități care personificau grația și frumusețea feminină. II. prep. cu ajutorul, datorită. ( lat. gratia, it. grazia, /II/ fr. grâce à)GRÁȚIE s. v. favoare, grațiere, protecție.GRÁȚIE s., prep. 1. s. v. drăgălășenie. 2. s. v. delicatețe. 3. s. mlădiere, suplețe, zveltețe. (~ a mersului ei.) 4. s. (BIS.) dar, favoare, har, (înv.) măiestrie. (~ divină.) 5. s. v. milă. 6. prep. v. datorită.A grația ≠ a condamnaGrație ≠ dizgrațiegráție (gráții), s. f. – Drăgălășenie, finețe, gingășie. Lat. gratia (sec. XIX). – Der. gratis, adv., din fr. gratis, lat. gratis; gratifica, vb., din lat. gratificare; gratificați(un)e, s. f., din fr.; gratitudine, s. f., din lat.; gratuit, adj., din fr.; gratuitate, s. f., din lat.; gratula, vb. (Trans., a felicita), din lat., cf. germ. gratulieren; gratulați(un)e, s. f., din lat.; disgrație, s. f., din fr. disgrîce; disgrația, vb., din lat.gráție prep.gráție s. f. (sil. -ți-e), art. gráția (sil. -ți-a), g.-d. art. gráției; pl. gráții, art. gráțiile (sil. -ți-i-)