GOSPODĂRÍT, -Ă, gospodăriți, -te, adj. (Despre oameni) Care și-a întemeiat o gospodărie (1) sau care își conduce cu pricepere, cu chibzuială gospodăria. – V. gospodări.
GOSPODĂRÍ, gospodăresc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A conduce sau a face treburile unei gospodării, ale unei instituții, organizații etc. 2. Refl. și tranz. fact. A întemeia sau a face pe cineva să-și întemeieze o gospodărie (prin căsătorie); a (se) căpătui. – Din gospodar.
A GOSPODĂRÍ ~ésc 1. intranz. A fi gospodar; a îngriji de o gospodărie. 2. tranz. 1) (gospodării, instituții, organizații) A administra (cu chibzuință). 2) A face să se gospodărească. /Din gospodar
A SE GOSPODĂRÍ mă ~ésc intranz. A deveni gospodar (prin căsătorie); a-și întemeia o gospodărie. /Din gospodar
GOSPODĂRÍ vb. v. administra.
gospodărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gospodărésc, imperf. 3 sg. gospodăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. gospodăreáscă