GHINTUÍT¹, ghintuituri, s. n. Faptul de a ghintui. – V. ghintui.
GHINTUÍT², -Ă, ghintuiți, -te, adj. Care are ghinturi, prevăzut cu ghinturi. – V. ghintui.
ghintuít s. n., pl. ghintuíturi
GHINTUÍ, ghintuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prevedea cu ghinturi (1) țeava unei arme de foc, a executa ghinturi la o țeavă a unei arme de foc. 2. A fereca (1) cu ghinturi (2) un buzdugan, o ghioagă etc. – Ghint + suf. -ui.
A GHINTUÍ ~iésc tranz. 1) (țevi ale armelor de foc) A înzestra cu ghinturi. 2) (arme albe) A fereca cu ghinturi. /ghint + suf. ~ui
ghintuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghintuiésc, imperf. 3 sg. ghintuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ghintuiáscă