GHICÍ, ghicesc, vb. IV. Tranz. 1. A descoperi, a afla, a înțelege ceva (mai mult intuitiv sau prin deducție); a intui, a prevedea, a întrezări. ◊ Loc. adv. Pe ghicite = la întâmplare sau în mod intuitiv. ♦ A dezlega o ghicitoare. 2. (în superstiții) A prezice cuiva viitorul. [Var.: (reg.) gâcí vb. IV] – Et. nec.GHICÍ vb. 1. v. intui. 2. a afla, a descoperi, (rar) a bănui. (Ai ~ ce-am vrut să spun.) 3. v. bănui. 4. a dezlega. (A ~ o cimilitură.) 5. a prevesti, a prezice, a proroci, (franțuzism înv.) a devina. (A ~ viitorul cuiva.)ghicí (ghicésc, ghicít), vb. – A descoperi, a afla, a intui. – Var. (înv.) gîci. Mr. angucescu, angucire. Origine obscură. Pare a fi în legătură cu sl. gadati „a ghici” (Cihac, II, 111; Berneker 288), prin intermediul sl. gadačĭ „ghicitor” (DAR) sau al bg. gatka „ghicitoare” (Pascu, apud Philippide, II, 714), de unde o formă rom. *gîd(ă)ci
sau gîtci, redusă ulterior. Cf. și bg. gatkam „a propune o ghicitoare”, gadam „a ghici”. Der. de la ghioc, propusă de Laurian și păstrată de Scriban, nu pare posibilă. Der. ghicitor, s. m. (om care prezice viitorul); ghicitoare, s. f. (femeie care prezice viitorul; cimilitură; brîndușă-de-toamnă, Colchicum autumnale); ghicitură, s. f. (cimilitură); ghiceală, s. f. (cimilitură).ghicí vb., ind prez. 1 sg. și 3 pl. ghicésc, imperf. 3 sg. ghiceá; conj. prez. 3 sg. și pl. ghiceáscă; imper. 2 sg. ghicéște, neg. nu ghicíA GHICÍ ~ésc 1. tranz. 1) A afla prin presupunere; a determina intuitiv sau prin deducție. ~ gândurile cuiva. ~ pe cineva după glas. 2) (ghicitori, șarade, enigme) A pătrunde cu mintea, găsind explicația. 3) A vedea foarte vag (din cauza depărtării, a întunericului etc.); a întrezări; a întrevedea. 2. intranz. (în superstiții) A prezice viitorul (trăgând cărțile, în bobi etc.). /cf. bulg. gadkam