GĂOÁCE, găoci, s. f. 1. Coaja tare a oului. 2. Fiecare dintre jumătățile unei coji de nucă, de ghindă sau de alte fructe. [Pr.: gă-oa-] – Et. nec.
GĂOÁCE s. coajă. (~ a oului.)
GĂOÁCE, găoáce, s. f. 1. Coajă de ou. 2. Coaja tare a unui fruct; cochilie. 3. Gaură, gol, scobitură. 4. Cocon², gogoașă (3). (din lat. cavum = gaură, la al cărui rezultat normal *gău (cf. zgău) s-a atașat ulterior suf. -oc (Papahagi); găoace este un singular analog, derivat din plural; este dublet al lui ghioc; cf. și gaură)
găoáce (-e), s. f. – 1. Gaură, loc gol. – 2. Coajă. – 3. Coajă de ou. – 4. Gogoașă a viermelui de mătase. – Var. găoc. Lat. cavum „gaură”, al cărui rezultat normal, *gău (cf. sgău) a primit apoi suf. –oc (Papahagi, Notițe, 23); găoace este un sing. analogic pe baza pl. Este dublet al lui ghioc, cf.și gaură. G****ă (var. găoz), s. f. (a**s) pare a proveni din același etimon lat., cu suf. –ză (după DAR din sl. *gązŭ, neatestat, dar cf. bg. găz, sg. guz, pol. guzica, rus. guzno, care nu corespund sub aspect fonetic); der. din ngr. γάβος „groapă” (Cihac, II, 661), este improbabilă. Der. g****r, s. m. (Arg., h********l); găușel, s. m. (melc, căsuța melcului), diminutiv format prin intermediul suf. dublu –uș și el. Cf. și găman, găoace.
găoáce s. f., art. găoácea, g.-d. art. găócii; pl. găóci
GĂOÁCE găóci f. 1) Coajă tare a oului. 2) Fiecare dintre jumătățile unei coji de nucă (sau de alt fruct). ◊ A se închide în ~ea sa a se izola de tumultul vieții. 3) Căpăcel al unei ghinzi. [G.-D. găocii] /Orig. nec.