FOȘNÍRE, foșniri, s. f. Acțiunea de a foșni și rezultatul ei; foșnitură, foșnit, foșnet. – V. foșniFOȘNÍRE s. v. fâșâit.foșníre s. f., g.-d. art. foșnírii; pl. foșníriFOȘNÍ, foșnesc, vb. IV. Intranz., Tranz. A produce un sunet ușor prin mișcare sau prin frecare. ♦ (Rar) A foi, a mișuna. [Var.: foșnăí vb. IV.] – Formație onomatopeică.A FOȘNÍ pers. 3 ~éște intranz. 1) (despre frunze, hârtii etc.) A produce un zgomot ușor prin mișcare sau frecare. 2) (despre ființe) A se mișca grăbit și haotic fără întrerupere; a forfoti; a fojgăi; a mișuna; a furnica; a roi; a foi; a viermui. /Onomat.
FOȘNÍ vb. a fâșâi, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, a șușui, (rar) a sâsâi, (Mold. și Bucov.) a fălălăi, (Mold. și Transilv.) a pârâi, (prin Transilv.) a șușora, (înv.) a prâsni. (Frunzele ~.)foșní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 sg. și pl. foșneáscă