FĂURÁR², făurari, s. m. (Înv. și reg.) Fierar. ♦ (Poetic) Făuritor, creator. Făurar de frumusețe. [Pr.: fă-u-] – Faur + suf. -ar.
FĂURÁR¹ s. m. (Pop.) Februarie. [Pr.: fă-u-] – Din lat. febr(u)arius.
FĂURÁR s. v. creator, făuritor, februarie, fierar, înfăptuitor, născocitor, plăsmuitor, realizator.
făurár s. m. – Februarie. – Mr. flivrar, istr. faurǫr. Lat. fĕbruarius (Pușcariu 591; Candrea-Dens., 574; REW 3120; DAR), cf. alb. fruer, fljur (Meyer 108; Philippide, II, 641), calabr. frevaru, friul. frevar. Este formă populară, paralelă lui fevruarie (sl. fevruarie), înv., și februarie, s. m. (lat. februarius). Prin analogie cu făurar „fierar” s-a ajuns și la o formă regresivă, faur „februarie”.
făurár (februarie) s. m. (sil. fă-u-)
făurár (fierar, făuritor) s. m. (sil. fă-u-), pl. făurári
FĂURÁR¹ m. pop. A doua lună a anului; februarie. /lat. februarius
FĂURÁR² ~i m. 1) înv. Meșter care confecționa obiecte din fier sau din alte metale; fierar. 2) poet. Persoană care are darul făuririi. [Sil. fă-u-] /faur + suf. ~ar