FANARIÓT, -Ă, fanarioți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Grec din păturile înstărite care locuia în cartierul Fanar din Constantinopol; spec. demnitar al Porții Otomane ori dregător sau domn în țările românești care provenea din această pătură greacă înstărită. ◊ Epoca fanarioților = perioadă din istoria României cuprinsă între anii 1711 și 1821. 2. Adj. Care aparține fanarioților (1), privitor la fanarioți; caracteristic fanarioților; fanariotic. [Pr.: -ri-ot] – Din ngr. fanariótis.
FANARIÓT adj. fanariotic. (Domniile ~.)
fanariót s. m., adj. m. (sil. -ri-ot), pl. fanarióți; f. sg. fanariótă, pl. fanarióte
FANARIÓT¹ ~tă (~ți, ~te) ist. Care aparținea fanarioților; caracteristic fanarioților. [Sil. -ri-ot] /nrg. fanariotis
FANARIÓT² ~ți m. 1) Nobil grec, originar din cartierul Fanar din Constantinopol. 2) Dregător sau domn descendent din această pătură. 3) fig. Persoană fără scrupule. [Sil. -ri-ot] /nrg. fanariotis