FĂLȚUÍT1 s. n. Fălțuire. – V. fălțui.FĂLȚUÍT2, -Ă, fălțuiți, -te, adj. 1. (Despre piei tăbăcite) Care și-a redus și și-a uniformizat grosimea în urma prelucrării cu falțul. 2. (Despre unele materiale de construcție) Care are falț, prevăzut cu falț. 3. (Despre colile unei tipărituri) Îndoit și împăturit (în vederea broșării sau a legării). – V. fălțui.FĂLȚUÍT s. (TEHN.) fălțuire, lămbuire.fălțuít s. n.FĂLȚUÍ, fălțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului. 3.
A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau în vederea broșării ori a legării). – Din germ. falzen.A FĂLȚUÍ ~iésc tranz. 1) (piei tăbăcite) A prelucra cu falțul. 2) (scânduri, cărămizi, țigle) A prevedea cu un falț. 3) (coli imprimate) A împături într-o anumită ordine (pentru a broșa, a mânui mai ușor etc.) /germ. falzenFĂLȚUÍ vb. (TEHN.) a lămbui.fălțuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. fălțuiáscă