EVÍNGE, evíng, vb. III. Tranz. (Despre o persoană) A face ca o altă persoană să sufere o evicțiune. – Din lat. evincere (după învinge).
EVÍNGE vb. tr. (jur.; despre o persoană) a face ca o altă personaă să sufere o evicțiune. (după lat. evincere)
evínge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. evínge (nefolosit la timpuri trecute, ger., part., supin, forme compuse cu part.)
evínge vb., ind. prez. 3 sg. evínge
A EVÍNGE evíng tranz. rar (persoane) A supune unei evicțiuni; a face să sufere o evicțiune. /lat. evincere