EVIDENȚIÁ, evidențiez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate în evidență; a (se) deosebi, a (se) distinge, a (se) remarca. 2. Tranz. A recunoaște oficial meritele sau succesele obținute în muncă de cineva. [Pr.: -ți-a] – Din evidență.EVIDENȚIÁ vb. I. tr., refl. 1. A (se) distinge, a (se) remarca. 2. tr. A sublinia, a face ca un lucru să apară clar; a pune în evidență. [Pron. -ți-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. [ evidență].EVIDENȚIÁ vb. I. refl., tr. a (se) distinge, a (se) remarca. II. tr. 1. a sublinia, a pune în evidență. 2. a recunoaște oficial meritele în muncă ale cuiva. ( evidență + -ia)EVIDENȚIÁ vb. 1. v. profila. 2. v. contura. 3. v. re-marca. 4. v. afirma. 5. v. accentua
. 6. a reieși, a se reliefa. (Se ~ un anumit patos în poezia lui.)evidențiá vb. (sil. -ti-a), ind. prez. 1 sg. evidențiéz, 3 sg. și pl. evidențiáză, 1 pl. evidențiém (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. evidențiéze; ger. evidențiínd (sil. -ți-ind)A EVIDENȚIÁ ~éz tranz. 1) A face să se evidențieze; a scoate la iveală; a reliefa; a remarca; a vădi; a decela. 2) (meritele sau succesele unei persoane) A recunoaște în mod oficial. /Din evidențăA SE EVIDENȚIÁ mă ~éz intranz. (despre persoane și despre manifestările lor) A se manifesta în mod deosebit; a se distinge; a se remarca; a se afirma; a se impune; a se ilustra; a se excela; a bria; a străluci. /Din evidențăA evidenția ≠ a ascunde, a masca