EPONÍM, -Ă, eponimi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Magistrat care, în antichitate, dădea numele său anului. 2. Adj. Care dă numele său unui oraș, unei regiuni etc. – Din fr. éponyme.
EPONÍM s.m. Magistrat care, în cetățile Greciei antice și în vechea Romă, dădea numele său anului; (mai ales) primul dintre cei nouă arhonți ai Atenei sau unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dădea numele său anului. // adj. Care dă numele său unui loc, unui oraș etc. [ fr. éponyme, cf. gr. epi – pe, onoma – nume].
EPONÍM, -Ă I. adj. care dă numele său unui loc, unui oraș etc. II. s. m. 1. (ant.) magistrat care dădea numele său anului; primul dintre cei nouă arhonți ai Atenei sau unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dădea numele său anului. 2. termen pentru desemnarea unei stațiuni arheologice unde a fost cercetată prima dată o cultură materială și care, ca urmare, a dat numele culturii. ( fr. éponyme, gr. eponymos)
eponím s. m., adj. m., pl. eponími; f. sg. eponímă, pl. eponíme