DULCEÁȚĂ, dulcețuri, s. f. 1. Însușirea de a fi dulce; gustul mâncărurilor sau băuturilor dulci sau îndulcite; p. ext. gust plăcut al unei mâncări sau băuturi. 2. Preparat alimentar făcut din fructe sau petale de flori fierte în sirop de zahăr. 3. Aliment extrem de gustos; bunătate. 4. Fig. Calitatea de a fi plăcut; ceea ce desfată pe cineva sau procură cuiva o senzație plăcută. ◊ Loc. adv. Cu dulceață = cu drag; din toată inima. ♦ Plăcere, desfătare; mulțumire sufletească, bucurie, fericire. 5. Fig. Blândețe, bunătate, duioșie. [Pl. și: dulceți] – Dulce + suf. -eață.
DULCEÁȚĂ s. (Transilv. și Ban.) pecmez, (Transilv.) silvoiz. (~ de caise.)
DULCEÁȚĂ s. v. magiun.
Dulceață ≠ venin
dulceáță s. f., g.-d. art. dulcéții; (preparate alimentare) pl. dulcéțuri/(lucruri plăcute) dulcéți
DULCEÁȚĂ¹ ~éți f. 1) Proprietate de a fi dulce; gust dulce. 2) fig. Ceea ce produce plăcere, desfătare; senzație plăcută. ~eața somnului. /dulce + suf. ~eață
DULCEÁȚĂ² ~éțuri f. Preparat produs din fructe sau din petale de flori fierte cu zahăr. ~ de vișine. ~ de trandafir. /dulce + suf. ~eață