DÚLCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s. n., (B 1) s. n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.). 2. (Despre lapte) Proaspăt; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sărat sau care a fost sărat foarte puțin. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apă) De râu, de izvor, de fântână. II. Fig. 1. Frumos, drăguț, gingaș. Zâmbet dulce. ◊ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Plăcut la auz; melodios. ♦ (Despre lumină) Puțin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Liniștit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, acțiuni) Ușor, delicat, gingaș. 4. (Despre terenuri) Puțin înclinat, cu pantă redusă, ușor de urcat. 5. (Despre climă și agenți fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre ființe) Simpatic, plăcut la înfățișare sau în comportări. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, înțelegător. ♦ Care procură mulțumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfată, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbăd, fad. B. S. n. 1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie. ◊ Loc. adj. De dulce = (în ritualul bisericii creștine; despre mâncăruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de aliment. ◊ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproșa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioadă de timp cât este îngăduit credincioșilor creștini să mănânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I l) care se mănâncă. – Lat. dulcis.
DÚLCE adj. 1. v. îndulcit. 2. proaspăt. (Lapte ~.) 3. nesărat. (Brânză ~.)
DÚLCE adj. v. agreabil, armonios, blând, calm, delicat, domol, drag, drăgălaș, drăguț, estompat, fin, frumos, frumușel, gingaș, grațios, iubit, îmbălsămat, îmbătător, îndrăgit, înmiresmat, lin, liniștit, melodic, melodios, moderat, muzical, netulburat, pal, palid, parfumat, pașnic, pierdut, plăcut, potolit, potrivit, scump, sonor, stins, suav, șters, temperat, tihnit, unduios, ușor.
dulce (dúlce), adj. – 1. Care are gustul mierii sau zahărului. – 2. Blînd, gingaș. – 3. Plăcut, bun la gust. – 4. Moale, liniștit, molcom. – 5. (Trans.) Legitim. – 6. (Adv.) Cu blîndețe, cu gingășie. – Mr. dulțe, megl. dulți, istr. dul’țe. Lat. dŭlcis (Cihac, I, 84; Pușcariu 554; Candrea-Dens., 520; REW 2792), cf. it. dolce, prov. dolz, dous, fr. doux, cat. dols, sp. dolce. – Der. dulce, s. m. (dulceață, însușirea de a fi dulce, perioadă a anului cînd este îngăduit credincioșilor să mănînce carne și produse lactate; produse lactate); dulce (pl. colectiv dulciuri), s. n. (preparat dulce care se mănîncă, cofeturi); dulceag, adj. (cu gust cam dulce), a cărui der. nu este clară; dulcegărie, s. f. (vorbă, purtare dulceagă); dulceață, s. f. (însușirea de a fi dulce, plăcut; produs dulce de mîncare; acțiunea de a mînca produse lactate și carne, interzisă în perioadele de post; preparat alimentar făcut din fructe sau petale fierte în sirop de zahăr), cf. abruz. dulgiázze; dulciu, adj. (pe jumătate dulce); dulcețar, s. m. (cofetar); dulcețăreasă, s. f. (cofetăreasă, care înainte era îndeletnicire obișnuită în casele boierești); dulcoare, s. f. (dulceață), cuvînt rar care, după Pușcariu 555 și REW 2793, provine din lat. dŭlcōrem; dedulci, vb. (a mînca alimente interzise în perioada de post; a se învăța prost, a se nărăvi), format pe baza expresiei de dulce „interzis în post” (Tiktin); îndulci, vb. (a face ceva să fie dulce; a alina, a domoli; refl., a se deprinde, a se obișnui), cf. mr. (î)ndulțescu (după Pușcariu 833; Densusianu, Hlr., 169 și Candrea-Dens., 521, ar reprezenta direct. lat. *indulcῑre); îndulcitor, adj. (care îndulcește; calmant); îndulcitură, s. f. (bomboană). Din rom. provine rut. doljčyca (Candrea, Elemente, 403).
dúlce adj. m. și f. dúlce, g.-d. art. dúlcii; pl. m. și f. dulci
dúlce s. n., (preparate dulci) pl. dúlciuri
DÚLCE¹ dúlciuri n. 1) Ceea ce produce plăcere și satisfacție deosebită. ◊ A fi sătul de dulce a se sătura de bine. Până nu guști amarul, nu știi ce-i dulcele până nu guști viața grea, n-o înțelegi pe cea bună. 2): De dulce care, după ritualul bisericii creștine, nu se mănâncă în timp de post; de frupt. 3) mai ales la pl. pop. Mâncare servită ca desert. /lat. dulcis
DÚLCE² ~i adj. 1) Care are gustul zahărului sau al mierii. Struguri ~i. 2) Care a fost îndulcit (cu zahăr sau cu miere). 3): Lapte ~ lapte proaspăt. 4): Apă ~ apă de izvor sau de râu. 5): Caș ~ caș nesărat. 6) fig. Care produce plăcere (vizuală, auditivă, olfactivă etc.). Zâmbet ~. Somn ~. ◊ Vorba ~ mult aduce cu binele poți multe. 7) (despre persoane) La care cineva ține (foarte) mult; drag; scump. Mamă ~. 8) (despre ființe vii, de obicei mici) Care trezește simpatie. 9): Climă ~ climă temperată, moderată. /lat. dulcis
DULCELE CRĂCIÚNULUI s. v. cârneleagă, harți.
IARBĂ-DÚLCE s. v. fereguță, lemn-dulce, rourică.
LEMN-DÚLCE s. v. răculeț.
RĂDĂCINĂ-DÚLCE s. v. lemn-dulce.
SCOARȚĂ DÚLCE s. v. scorțișoară.
SCORȚIȚĂ DÚLCE s. v. scorțișoară.
ZGAIBE DÚLCI s. pl. v. bube dulci, impetigo.
búbe dúlci s. f. + adj.
lemn-dúlce (bot.) s. n.
plutitoáre-dúlce s. f.
rădăcínă-dúlce s. f.
túrtă dúlce s. f. + adj.
DULCE ET DECORUM EST PRO PATRIA MORI (lat.) e plăcut și frumos să mori pentru patrie – Horațiu, „Ode”, III, 2, 13. Îndemn adresat tineretului de a urma pildele de vitejie ale străbunilor.
LEMN-DULCE s.n. Plantă erbacee, comună în sudul Europei și în Orient (Glycyrrhiza glabra), ale cărei rădăcini cu gust dulce-amar constituie una din cele mai vechi mirodenii, utilizată pentru aromatizarea dulciurilor și a băuturilor; se comercializează sub formă de batoane, bucăți sau pudră. Din sirop de lemn-dulce, negru și vâscos, se fabrică dulciuri (spirale, bastonașe, bomboane), asemănătoare cu guma de mestecat, de culoare neagră și amărui. – Cf. germ. Süßholz (= lemn dulce); it. radice dolce (= rădăcină dulce).