DUHOVNICÉSC, -EÁSCĂ, duhovnicești, adj. Al duhovnicului, privitor la duhovnic; p. gener. preoțesc. – Duhovnic + suf. -esc.
DUHOVNICÉSC adj. (BIS.) 1. bisericesc, religios, spiritual, sufletesc. (Păstor ~.) 2. preoțesc, (pop.) popesc. (Cinul ~.)
duhovnicésc adj. m., f. duhovniceáscă; pl. m. și f. duhovnicéști
A SE DUHOVNICÍ mă ~ésc intranz. înv. (despre credincioși creștini) A mărturisi unui duhovnic păcatele în vederea iertării lor; a se spovedi. /Din duhovnic
DUHOVNICÉSC ~eáscă (~éști) 1) Care este caracteristic pentru duhovnici; de duhovnic. 2) rar Care se referă la viața internă a omului; sufletesc; spiritual. /duhovnic + suf. ~esc
DUHOVNICÍ, duhovnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) spovedi. – Din duhovnic.
DUHOVNICÍ vb. v. mărturisi, spovedi.