DUHÓVNIC, duhovnici, s. m. Preot care spovedește pe credincioși; confesor. ♦ Fig. Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime. – Din sl. duhovĩnikŭ.DUHÓVNIC s. v. confesor.DUHÓVNIC s. v. cleric.duhóvnic (duhóvnici), s. m. – Confesor, părinte spiritual. – Megl. dovnic. Sl. duchovĭnikŭ,
bg. duhovnik, din sl. duchŭ „spirit”, cf. duh. – Der. duhovnicesc, adj. (confesional; spiritual); duhovnicește, adv. (spiritual); duhovnici, vb. (a spovedi, a confesa); duhovnicie, s. f. (misiunea de a spovedi).duhóvnic s. m., pl. duhóvniciDUHÓVNIC ~ci m. Preot care oficiază ritualul spovedaniei; confesor. /sl. duhoviniku