DUELGÍ, duelgesc, vb. IV. Refl. (recipr.) (Înv.) A avea mania de a se duela. [Pr.: du-el-] – Din duelgiu (derivat regresiv).
duelgí vb. (sil. du-el-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. duelgésc, imperf. 3 sg. duelgeá; conj. prez. 3 sg. și pl. duelgeáscă