DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. Intranz. (Despre motoare, mașini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde viu și cu zgomot. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formație onomatopeică.
DUDUÍ vb. 1. v. cutremura. 2. v. bubui. 3. a vui, (rar) a vâjâi. (Focul ~ în sobă.)
DUDUÍ vb. v. alunga, depărta, goni, izgoni, îmboldi, îndemna, îndepărta.
duduí (-uésc, -ít), vb. – 1. A răsuna, a bubui, a produce un zgomot sacadat. – 2. A alunga, a da afară cu zgomot. – 3. A tremura, a se înfiora, a vibra pardoseala ca urmare a bătăilor din picioare. – Var. dudăi (numai sensul 2, în Trans.), durdui. Creație expresivă, cf. dîrdîi, durui, bubui, etc. După Cihac, II, 496, în loc de durdui, și acesta din mag. dördülni, care la rîndul lui este tot o creație expresivă. – Der. duduială, s. f. (zgomot sacadat); duduit, s. n. (zgomot sacadat); duduitură, s. f. (zgomot sacadat); duduruz, s. m. (țărănoi, mojic); sgudui, vb. (a scutura, a cutremura, a face să tremure), care este în locul lui *sdudui, cu s- expresiv, cf. (s)fărîma (cuvîntul se consideră în general de origine necunoscută; în legătură cu scotoci după Cihac, II, 343, și cu gepid. *skudojan, germ. schütten, după Scriban; ambele ipoteze sînt neverosimile); sguduială, s. f. (scuturătură); sguduit, s. n. (scuturătură); sguduitură, s. f. (scuturătură); sguduitor, adj. (care înfioară).
duduí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. dúdui, 3 sg. și pl. dúduie, imperf. 3 sg. duduiá
DUDÚIE, dudui, s. f. Domnișoară. [Pr.: -du-ie] – Cf. tc. dudu.
A DUDUÍ pers.3 dúduie intranz. 1) (despre foc) A arde cu zgomot. 2) (despre clădiri, ferestre) A se zgudui, a se cutremura cu putere din cauza unor lovituri, explozii repetate. 3) (despre motoare, mașini) A produce un zgomot ritmic, sacadat. [Sil. -du-i] /Onomat.
DUDÚIE ~i f. (folosit și ca termen de adresare) Persoană de s*x feminin până la căsătorie; fată; domnișoară. [Art. duduia; G.-D. duduie; Sil. -du-ie] /cf. turc. dudu
DUDÚIE s. v. domnișoară.
dudúie s. f. (sil. -duie), art. dudúia, g.-d. art. dudúii, pl. dudúi