DISTÍNS, -Ă, distinși, -se, adj. 1. Care se remarcă prin însușirile sale, care iese din comun; deosebit, remarcabil; (despre oameni) ilustru, eminent. 2. (Despre oameni și manifestările lor) Plin de distincție (2). ◊ (În formule de adresare) Distinsă doamnă! ◊ (În formule de încheiere sau, rar, de introducere a scrisorilor) Primiți, vă rog, distinse salutări. – V. distinge.DISTÍNS, -Ă adj. Remarcabil, deosebit, eminent. ♦ Elegant, grațios, strălucitor (în purtări, în ținută). [ distinge].DISTÍNS, -Ă adj. 1. remarcabil, deosebit, eminent. 2. plin de distincție; elegant, grațios, strălucitor (în purtări, în ținută). ( distinge)DISTÍNS adj. 1. v. deosebit. 2. v. eminent. 3. v. ales. 4. ales, delicat, fin, manierat, politicos. (O purtare ~.) 5. ales, aparte, deosebit, (înv. și reg.) scump. (Vorbe ~.) 6. ales, aristocrat, aristocratic, bun, ilustru, înalt, mare, nobil, (înv. și pop.) mărit, slăvit, (înv.) blagorod, blagorodnic, (grecism înv.) evghenicos, evghenis, (fam. și peior.) simandicos. (De neam ~.) 7. v. elegant. 8. v. academic.Distins ≠ mediocrudistíns adj. m., pl. distínși; f. sg. distínsă, pl. distínseDISTÍNGE, disting, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere.A DISTÍNGE distíng tranz. 1) (persoane) A învesti pentru meritele deosebite. ~ pe cineva cu o medalie. 2) (obiecte, fenomene) A identifica după anumite semne distinctive; a discerne; a desluși; a desprinde; a deosebi. 3) A face să se distingă. /fr. distinguer, lat. distinguereA SE DISTÍNGE mă distíng intranz. 1) A se manifesta în mod deosebit; a se impune prin trăsături distincte; a se remarca; a se evidenția; a excela; a se afirma; a bria. 2) A se afirma prin merite, rezultate sau realizări. /fr. distinguer, lat. distinguereDISTÍNS ~să (~și, ~se) 1) Care se impune prin anumite însușiri; remarcabil prin rangul sau meritele sale; eminent; deosebit; ilustru. 2) Care are o atitudine de demnitate (exagerată); plin de distincție. /v. a (se) distingeDISTÍNGE vb. III. 1. tr. A deosebi un lucru de altul. ♦ A vedea lămurit, a desluși, a observa. 2. refl. A ieși din comun, a se remarca, a se evidenția. 3. tr. A acorda cuiva o distincție, un premiu. [P.i. distíng, perf.s. -insei, part. -ins. / fr. distinguer, it. distinguere, lat. distinguere].DISTÍNGE vb. I. tr. 1. a deosebi un lucru de altul. ◊ a vedea lămurit, a desluși, a observa. 2. a acorda cuiva o distincție, un premiu. II. refl. a ieși din comun, a se remarca, a se evidenția. ( fr. distinguer
, lat. distinguere)DISTÍNGE vb. 1. a desluși, a percepe, (rar) a pricepe. (Se făcuse ziuă și ~ bine obiectele.) 2. v. profila. 3. v. deosebi. 4. v. remarca.A se distinge ≠ a se asemănadistínge (distíng, distíns), vb. – A distinge. – Var. (înv.) destinge. Lat. distinguere (sec. XIX). Var. apare din sec. XVII (Dosoftei); este greu de stabilit dacă este vorba de un cuvînt tradițional, sau de un latinism (Tiktin). – Der. distinct, adj.; distincți(un)e, s. f.; distinctiv, adj.; indistinct, adj.distínge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem; part. distíns