DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper.
DISCULPÁ vb. I. tr., refl. A (se) dezvinovăți, a se justifica. [P.i. discúlp, 3,6 -pă. / fr. disculper].
DISCULPÁ vb. tr., refl. a (se) dezvinovăți, a (se) justifica. ( fr. disculper)
DISCULPÁ vb. v. dezvinovăți.
disculpá vb., ind. prez. 1 sg. discúlp, 3 sg. și pl. discúlpă; conj. prez. 3 sg. și pl. discúlpe
A DISCULPÁ discúlp tranz. 1) (persoane) A face să se disculpe; a dezvinovăți; a dezvinui; a justifica. 2) (acuzati) A scoate din culpă; a recunoaște ca fiind nevinovat; a dezvinovați; a dezvinui; a justifica. /fr. disculper
A SE DISCULPÁ mă discúlp intranz. A-și demonstra nevinovăția; a se dezvinovăți; a se dezvinui; a se justifica. /fr. disculper
DISCÚLPĂ s.f. (Italienism) Dezvinovățire; lipsă de vină. [ it. discolpa].
DISCÚLPĂ s. f. dezvinovățire. ( it. discolpa)
A se disculpa ≠ a se inculpa
discúlpă s. f., pl. discúlpe