DIRECTÍVĂ, directive, s. f. Instrucțiune generală dată de un organ superior organelor în subordine, cu scopul de a îndruma, a orienta sau a determina activitatea, atitudinea, conduita acestora. – Din fr. directive.DIRECTÍVĂ s.f. (Mai ales la pl.) Instrucțiuni, norme de lucru (date către un organ în subordine). ♦ Indicații generale de conduită; instrucțiuni în vederea realizării unei acțiuni. [ fr. directive].DIRECTÍVĂ s. f. 1. instrucțiune generală, îndrumare dată de un organ superior organelor în subordine. ◊ document al unui partid politic cuprinzând principalele orientări și obiective programatice. 2. (inform.) instrucțiune a unui program. ( fr. directive)DIRECTÍVĂ s. indicație, instrucțiune, îndrumare, normativ, normă, recomandare, (înv.) regulativ. (A respectat toate ~ele primite.)
directívă s. f., pl. directíveDIRECTÍV, -Ă, directivi, -e, adj. l. (Rar) Care indică direcția, privitor la direcție. 2. (Tehn.) Care are direcție fixă. – Din fr. directif.DIRECTÍVĂ ~e f. Indicație a unui organ de conducere celor în subordine după care trebuie să se orienteze în activitatea lor. /fr. directive DIRECTÍV, -Ă adj. Direcțional. [ fr. directif].DIRECTÍV, -Ă adj. 1. direcțional. ◊ (tehn.) care are direcție fixă. 2. (despre forme verbale) care poate provoca o acțiune sau o reacție auditorului, către care este orientată comunicarea. ( fr. directif)DIRECTÍV adj. (FIZ.) direcțional. (Raze ~.)directív adj. m., pl. directívi; f. sg. directívă, pl. directíve