DIATÓNIC, -Ă adj. Compus din tonuri și din semitonuri naturale. // s.f. Succesiune, grupare sau amestec de sunete care conține intervale diatonice. [Cf. fr. diatonique, it. diatonico].
diatónic adj. m.(sil. di-a-), pl. diatónici; f. sg. diatónică, pl. diatónice
DIATÓNICĂ, diatonice, adj., s. f. 1. Adj. (în sintagma) Gamă diatonică = succesiune naturală de mai multe sunete muzicale aflate la distanță de tonuri și semitonuri. 2. S. f. Structură melodică formata din tonuri și semitonuri. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatonique, lat. diatonicus.
DIATÓNIC ~că (~ci, ~ce) muz. Care constă din tonuri și semitonuri consecutive; format dintr-o succesiune de tonuri și semitonuri. /fr. diatonique, lat. diatonicus
diatónică adj. f., s. f. (sil. di-a-), pl. diatónice