DEZVẮȚ s. n. Faptul de a (se) dezvăța; dezobișnuire. – Din dezvăța (derivat regresiv).
DEZVĂȚ s. v. dezbărare.
Dezvăț ≠ învăț
dezvăț s. n.
DEZVĂȚÁ, dezvắț, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde o deprindere, un obicei, un viciu; a (se) dezobișnui; a (se) dezbăra. – Dez- + [în]văța.
A DEZVĂȚÁ dezvăț tranz. A face să se dezvețe. /dez- + a învăța
A SE DEZVĂȚÁ mă dezvăț intranz. A-și pierde obișnuința (de a face ceva); a se dezobișnui. ~ să citească. /dez- + a învăța
DEZVẮȚ n. Pierdere a unei deprinderi; debarasare de o obișnuință; dezobișnuință. /v. a dezvăța
DEZVĂȚÁ vb. v. dezbăra.
A (se) dezvăța ≠ a (se) învăța, a (se) obișnui
A dezvăța ≠ a deprinde
A se dezvăța ≠ a se deprinde
dezvățá vb., ind. prez. 1 sg. dezvăț, 3 sg. și pl. dezváță