DEZONORÁRE s.f. Acțiunea de a (se) dezonora și rezultatul ei; necinstire; decădere morală. [ dezonora].
DEZONORÁRE s. batjocorire, compromitere, necinstire, terfelire, (fig.) întinare, mânjire, mur-dărire, pătare, pângărire, profanare, spurcare, (înv. fig.) profanațiune. (~ memoriei cuiva.)
Dezonorare ≠ onorare
DEZONORÁ, dezonorez, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde onoarea, a (se) face de rușine. – Din fr. déshonorer.
A DEZONORÁ ~éz tranz. A face să se dezonoreze; a necinsti. /fr. déshonorer
A SE DEZONORÁ mă ~éz intranz. A-și pierde onoarea; a se face de rușine. /fr. déshonorer
DEZONORÁ vb. I. tr., refl. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă onoarea; a (se) necinsti. [Cf. fr. déshonorer].
DEZONORÁ vb. tr., refl. a-și pierde, a face pe cineva să-și piardă onoarea; a (se) necinsti. ( fr. déshonorer)
DEZONORÁ vb. 1. a batjocori, a compromite, a necinsti, a terfeli, (fig.) a întina, a mânji, a murdări, a păta, a pângări, a profana, a spurca, (reg. fig.) a pricăji. (A încercat să-i ~ memoria.) 2. v. înjosi. 3. a (se) descalifica. (S-a ~ pe viață.)
A dezonora ≠ a onora
dezonorá vb. (sil. mf. dez-), ind. prez. 1 sg. dezonoréz, 3 sg. și pl. dezonoreáză