DEZMOȘTENÍRE, dezmoșteniri, s. f. Acțiunea de a dezmoșteni și rezultatul ei. – V. dezmoșteni.dezmoșteníre s. f., g.-d. art. dezmoștenírii; pl. dezmoșteníriDEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Dez- + moșteni
(după fr. déshériter).A DEZMOȘTENÍ ~ésc tranz. A lipsi (prin testament) de moștenire. /dez- + a moșteniDEZMOȘTENÍ vb. (JUR.) (înv.) a desclironomisi. (Și-a ~ fiul.)dezmoștení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmoștenésc, imperf. 3 sg. dezmoșteneá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezmoșteneáscă