DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner).DEZLĂNȚUÍ vb. 1. v. stârni. 2. v. stârni. 3. v. clocoti.dezlănțuí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. dezlănțui,
3 sg. și pl. dezlănțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuiáA DEZLĂNȚUÍ dezlănțui tranz. A face să se dezlănțuie. /dez- + lanț + suf. ~uiA SE DEZLĂNȚUÍ pers. 3 se dezlănțuie intranz. (despre acțiuni, stări, fenomene ale naturii) A începe brusc și cu violență; a se stârni; a se declanșa; a izbucni; a irupe. /dez- + lanț + suf. ~uiA dezlănțui ≠ a fereca, a încătușa, a înlănțui