DEZEȘUÁRE, dezeșuări, s. f. Acțiunea de a dezeșua. [Pr.: -șu-a-] – V. dezeșua.
DEZEȘUÁ, dezeșuéz, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
A DEZEȘUÁ ~éz tranz. (nave eșuate) A repune în stare de plutire. [Sil. -e-șu-a] /dez- + a eșua
DEZEȘUÁ vb. tr. a repune pe linia de plutire o navă eșuată; a despotmoli. ( fr. déséchouer)
dezeșuá vb. → eșua