DEZBINÁ, dezbín, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească, sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Din lat. disglut[i]nare (refăcut după îmbina).DEZBINÁ vb. a (se) învrăjbi, (înv.) a (se) despărți, a (se) dezuni. (De ce s-au ~ astfel?)dezbiná vb., ind. prez. 1 sg. dezbín, 3 sg. și pl. dezbínăA DEZBINÁ dezbín
tranz. A face să se dezbine. /lat. disglut[i]nareA SE DEZBINÁ mă dezbín intranz. 1) (despre două sau mai multe persoane) A trăi în vrajbă; a se afla în relații de dușmănie; a se vrăjmăși; a se învrăjbi; a se urî. 2) (despre comunități) A-și pierde coeziunea internă; a se dezmembra; a se dezarticula; a se descompune; a se dezagrega. 3) (despre crengi) A se desprinde de tulpină sau de altă creangă (fără a cădea). /lat. disglut[i]nareA (se) dezbina ≠ a (se) îmbina, a (se) uni