DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Pr.: ind. și: dezbắr] – Et. nec.
DEZBĂRÁ vb. 1. a (se) debarasa, a (se) descotorosi, a (se) dezobișnui, a (se) dezvăța, a (se) lăsa, a scăpa, (fig.) a (se) scutura, (fam. fig.) a înțărca. (S-a ~ de un viciu.) 2. v. descotorosi.
dezbărá vb., ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbăr, 2 sg. dezbári; conj. prez. 3 sg. și pl. dezbáre
A SE DEZBĂRÁ mă dezbár intranz. 1) A pierde un obicei rău; a scăpa. 2) A reuși să se elibereze de ceva sau de cineva care incomodează; a se debarasa; a scăpa; a se descotorosi. /Orig. nec.
A (se) dezbăra ≠ a (se) obișnui, a (se) învăța
A dezbăra ≠ a deprinde
A se dezbăra ≠ a (se) deprinde