DETRACÁT, -Ă, detracați, -te, adj. (Livr.; adesea substantivat) Smintit, țicnit, dezechilibrat; decăzut din punct de vedere moral. – V. detraca. Cf. fr. détraqué.
DETRACÁT, -Ă adj. Stricat, dezechilibrat, deșănțat; țicnit. ♦ (Rar; despre mașini) Stricat, defect. [ fr. détraqué].
DETRACÁT adj. v. defect, defectat, deranjat, dereglat, dezechilibrat, stricat, tulbu-rat, zdruncinat.
DETRACÁ vb. I. Refl. (Livr.; întrebuințat numai la timpurile compuse) A se sminti, a se țicni; a decădea din punct de vedere moral. – Din fr. détraquer.
A SE DETRACÁ pers. 3 se ~cheáză intranz. livr. 1) A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a se sminti; a se scrânti; a înnebuni; a se țicni; a se trăsni. 2) rar (despre sisteme tehnice) A ieși din funcțiune (prin uzare sau ca urmare a unui accident); a înceta să funcționeze normal; a se defecta; a se deregla; a se deterioraj a se strica. /fr. detraquer
DETRACÁ vb. I. refl. (Rar) A înnebuni, a se sminti, a se țicni. ♦ (Rar; despre mașini) A se defecta. [ fr. détraquer].
DETRACÁ vb. refl. 1. a înnebuni, a se sminti, a se țicni. 2. (despre mașini) a se defecta. ( fr. détraquer)
DETRACÁ vb. v. defecta, deranja, deregla, dezechilibra, strica, tulbura, zdruncina.
detracá vb. (sil. -tra-), ind. prez. 3 sg. detracheáză