DESTRĂBĂLÁ, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat.DESTRĂBĂLÁ vb. v. corupe.destrăbălá (destrăbăléz, destrăbălát), vb. – A corupe, a vicia, a p******i. Origine necunoscută. Prezența lui b intervocalic, ca și lipsa mărturiilor vechi, ne fac să credem că este vorba de un cuvînt modern, poate it.
(s)traballare „a oscila”. Nu este posibilă der. din lat. *disterebellāre (Densusianu, GS, V, 358).destrăbălá vb., ind. prez. 1 sg. destrăbăléz, 3 sg. și pl. destrăbăleázăA SE DESTRĂBĂLÁ mă ~éz intranz. A duce o viață de petreceri ușoare; a trăi în desfrâu; a se strica; a se d******a; a se deprava. /Din destrăbălat